Exact la timp: Crucea și ornamentele din fier ale plăcii comemorative a eroilor Revoluției din 1989, înapoi la locul lor





După ce crucea și ornamentele din fier forjat de pe placa închinată eroilor Revoluției, din fața Primăriei, au fost furate în urmă cu aproximativ o lună, iată că Primăria Arad le-a înlocuit exact la timp, în perioada în care românii își amintesc de cei care și-au jertfit viața pentru libertate.
Tot în memoria eroilor căzuți la Revoluția Română, mai mulți arădeni au trimis spre cer 24 de lampioane, exact numărul celor care și-au pierdut viața în decembrie 1989.
Cât despre furtul din noiembrie, momentan nu avem informații dacă s-a și reușit identificarea de către Poliție a hoțului, însă cel puțin avem un pas înainte, iar placa nu a mai fost lăsată de izbeliște, fiind achiziționate atât o cruce nouă cât și ornamentele.
Pe de altă parte, suntem curioși când va veni momentul în care se va înlocui și placa cu poezia „Rugă” de pe soclul bustului lui Corneliu Coposu, placă furată și ea cândva în vară.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)