vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    La Lipova, jandarmii prind braconierii în locul AJVPS

    de Special Arad | 13 septembrie 2014, 11:19 AM | Livada | Știri Arad

    0

    Joi, 11 septembrie a.c., jandarmii arădeni au depistat în flagrant, mai multe persoane care pescuiau cu ajutorul unor dispozitive electrice neautorizate. Trei persoane cu vârste cuprinse între 39 şi 57 de ani au fost prinse în flagrant de către o patrulă de jandarmi, pe râul Mureş în zona localităţii Lipova, în timp ce introduceau în apă în mod repetat un fir în scopul de a electrocuta peştii. Jandarmii au trecut imediat la interceptarea acestora, fiind descoperite asupra celor trei un transformator de curent electric conectat la un acumulator, un sonar, un mincioc şi 11 peşti.

    Uneltele folosite la braconaj au fost ridicate de la cei în cauză şi predate la A.J.V.P.S. Arad Filiala Lipova.

    Având în vedere faptul că ”pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor, care distrug resursele acvatice vii, prin curentare,electrocutare”, reprezintă infracţiune, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, jandarmii le-au întocmit celor trei actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.