La Hălmagiu, în Aradul secolului XXI, reforma în Poliție se face la „sânge”! Adică, îți dă sângele pe nas de atâta cărat în spate mașina de serviciu și infractorii

    de Marius Man | 16 ianuarie 2020, 11:28 AM | Culise | Recomandările editorilor

    1

    Știți vorba aceea „Când dracu’ își bagă coada”? O știți, cum să nu o știți, deoarece mai toți am avut un moment de reflecție asupra unei decizii proaste și am încercat să dăm vina pe Necuratul. Așa a pățit și șeful de post de la Hălmagiu, a văzut ceva frumos, inima i-a cerut așa că a acționat îmbiat de „miresmele” unei anumite domnițe. Doar că domnița nu a fost „liberă de contract”, cum s-ar zice, iar șeful de post nici nu gândea că acela care avea să îi pună gând rău era ditamai ăl mai mare polițist (cu funcție) din Poliția de la Arad, pentru că, vedeți voi, soțul încornorat al domniței jucăușe este -cică- prieten intim cu „prea înaltul”. Aceste lucruri s-au întâmplat cu ani în urmă, dar ponoasele micii aventuri par că se resimt până în prezent…

    De atunci și până acum au „curs” – susține șeful de post în toate discuțiile cu orice martor – șicanările, de la anchete interne, controale inopinate, până și la mașina de serviciu. Sau, mai bine zis, la lipsa ei, deoarece postul de la Hălmagiu nu are o unitate de patrulă de aproape un an de zile (1 AN!), IPJ Arad lăsând polițiștii de acolo să se descurce cum știu ei și cum pot, tot ei. În luna februarie, anul trecut, mașina s-a defectat, iar de atunci… s-a mers cu mașini de împrumut sau de la alte comune (cum este Gurahonțul, trei polițiști, două mașini, una veche și una nouă). Sau chiar cu mașinile personale.

    Este adevărat că șeful de post de la Hălmagiu, Indrieș, a încălcat porunca a zecea-a și asta ne-a fost confirmată chiar de el (cu toate celelalte pe care le scriem aici), e adevărat că acum trage ponoasele. Dar ce legătură are iubirea de frumos cu dragostea pentru serviciu și cu dorința de a-ți practica meseria? Mai mult decât atât să fie pus în situația de a lua cu împrumut mașini de patrulă din alte comune pentru a-și face treaba sau să meargă cu mașina personală?

    Postul de poliție de la Hălmagiu acoperă o zonă de o comună cu zece sate, cel mai departe fiind la zece kilometri.

    În timp ce scriem aceste rânduri, Marcel Vela, ministrul de Interne, anunță pe o rețea de socializare că se lucrează la eficientizarea structurilor MAI. Nu credem că aceste eficientizări se referă și la lăsarea posturilor de poliție fără mașini de serviciu, din contră, iar aici îl și cităm: „Sunt hotărât și îmi asum această reorganizare, chiar dacă va presupune unele măsuri care deranjează, precum schimbări la nivelul modului în care sunt structurate unele unități sau reducerea unor posturi de conducere, cu salarii foarte mari, dar care pentru minister se vor traduce prin economii financiare importante pentru alte cheltuieli, cum ar fi dotarea angajaților din operativ ori achiziționarea și modernizarea unor dotări.

    Povestea se va încheia în curând, la urechile noastre ajungând și informația că șeful de post se va pensiona în curând, sătul de câte a avut suferit până acum. Cum ar veni: „Să mai care și alții mașina de serviciu în spate, că eu am cărat-o destul”…

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Da, domnu Marius, așa este. Datorită relației cu această ,,domniță”, multe ,,șicane” a pătimit polițistul, de ani de zile. Dar eu zic că-i numai vina lui, deoarece n-a fost orientat și n-a știut să se ferească de oamenii cu fruntea-ngustă, mintea scurtă, mersul crăcănat, pitici, avortoni, lepădați pe aceleași meleaguri.

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.