La Gurahonț, până și dricul este prădat! Hoțul a fost prins și este reținut pentru 24 de ore
Comunicat. Polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au identificat ieri, 6 octombrie, un tânăr de 26 de ani, din aceeași localitate, care la data de 4 octombrie, ar fi sustras dintr-o autoutilitară un cadru metalic mobil folosit la încărcarea sicrielor, autoutilitara având destinația transport defuncții pompe funebre.
Prejudiciul în valoare de aproximativ 1000 de euro a fost recuperat de polițiști și restituit părții vătămate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților Judecătoriei Gurahonț cu propunerea luării unei măsuri preventive.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)