sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    La cererea publicului, „Moromeții 2” revine la Cinema Arta!

    de Special Arad | 27 noiembrie 2018, 8:47 AM | Cultură | Film | Recomandările editorilor

    0

    Datorită interesului ridicat arătat de către arădeni la dubla proiecție, în avanpremieră, a filmului „Moromeții 2” din data de 16 noiembrie, la care biletele s-au epuizat în foarte scurt timp, Asociația Citizenit și Centrul Municipal de Cultură au decis să ofere o nouă proiecție specială la Cinema Arta, pe 2 decembrie (ora 20:00), în weekendul în care vom aniversă Ziua Națională a României.

    Biletele pot fi achiziționate de la Cinema Arta, înainte de începerea filmului, la prețul de 12 lei (preț întreg), respectiv 8 lei (preț redus pentru elevi, studenți și pensionari).

    „Va fi un film ce va arăta celor care vor dori să-l vadă istoria dulce-amară, tragică de multe ori, a țăranului român în general, a familiei Moromete în particular. O armonie milenară spulberată de experiențe sociale dezastruoase” (Horațiu Mălăele)

    Distribuția este una de excepție și reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români. În rolurile principale îi vom vedea pe Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și Iosif Paștina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoșilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moașei), Florin Zamfirescu (Țugurlan), George Mihăiță (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul școlii).

    Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoșteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l muncești, trecuse un război. Toată ordinea vieții lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduiește egalitatea. Se șterg diferențele într-un mod forțat și violent, iar albul devine negru, și invers. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi.

    Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociaţia CitiZenit şi face parte dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.