La cererea publicului, documentarul „România neîmblânzită” va fi proiectat la Arad pentru a treia oară în acest an





Documentarul care ne-a făcut să privim România cu alți ochi revine la Cinema Arta! După două proiecții sold-out la începutul verii, la cererea publicului arădean, pe 2 decembrie (ora 20:00) vizionăm din nou „România neîmblânzită”!
Biletele pot fi achiziționate la Cinema Arta înainte de începerea filmului la prețul de 12 lei (preț întreg) și 8 lei (preț redus pentru elevi, studenți și pensionari).
România a fascinat mereu locuitorii și călătorii prin frumusețea naturii iar acum putem vizita cele mai fabuloase locuri pe ecran prin „România neîmblânzită”! Iar ca și ghid, de-a lungul filmului ne însoțește vocea marelui actor Victor Rebengiuc.
Parcurgând patru anotimpuri, cel mai amplu documentar despre viața sălbatică din țară prezintă imagini spectaculoase din locuri ca Delta Dunării, Piatra Craiului, Peștera Urșilor, Histria sau Porțile de Fier, urmârind în același timp parcursul animalelor din diversele zone. Iar cum îi șade bine unui documentar despre natură, filmul îndeamnă și la o conștiinciozitate mai mare când vine vorba de protecția mediului, constant asaltat de defrișări, vânători ilegale sau deșeuri.
Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociaţia CitiZenit şi face parte dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)