vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „La capătul lumii”, la Cinema Grădiște

    de Special Arad | 23 mai 2017, 3:45 PM | Cultură | Film

    0

    Centrul Municipal de Cultură Arad, în colaborare cu Asociaţia CitiZenit, continuă seria de filme pentru copii de la Cinema Grădişte cu animaţia de aventură „La capătul lumii”. Proiecția va avea loc sâmbătă, 27 mai, la ora 11.

    Filmul urmăreşte călătoria fantastică şi peripeţiile unei tinere care se aventurează la Polul Nord.

    „La capătul lumii” / „Tout en haut du monde” este primul lungmetraj al regizorului Rémy Chayé şi a câştigat, printre altele, şi Premiul Publicului la Festivalul Internaţional de Film de Animație de la Annecy în 2015.

    Sinopsis:

    1892, Saint Petersburg. Sasha, o fetiță din aristocrația rusă, a fost întotdeauna fascinată de viața de aventurier a bunicului său. Un explorator renumit, bunicul fetiței a construit o navă deosebită cu care a plecat să cucerească Polul Nord, însă nu s-a mai întors din expediția sa. Sasha pleacă pe urmele bunicului său pentru a găsi faimoasa navă și se aventurează într-o călătorie de neuitat.

    Regia: Rémi Chayé

    Durata: 81 minute

    Rating: AG | audienţă generală

    Film dublat în limba română

    Intrarea la proiecție este liberă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.