La Arad, 650 profesori au susținut concursul de ocupare a posturilor vacante în școli





Inspectoratul Școlar Județean informează că astăzi, 13 iulie 2022, a avut loc proba scrisă a Concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2022.
La acest concurs s-au înscris un număr de 826 de candidați. La proba scrisă au avut dreptul să participe, după verificarea dosarelor, susținerea inspecțiilor/probelor practice și validarea fișei de înscriere un număr de 787 candidați.
Concursul s-a desfășurat în 4 centre de concurs organizate la: Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Tichindeal” Arad, Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad și Colegiul Economic Arad.
Din cei 787 de candidați, 91 au fost absenți și 46 s-au retras din motive personale, astfel că în total 650 persoane au susținut concursul astăzi. Nu au existat candidați eliminați.
Rezultatele inițiale se vor afișa în data de 19 iulie 2022. În zilele de 19 și 20 iulie 2022 se vor putea depune contestații la Inspectoratul Școlar Județean Arad.
Rezultatele finale, în urma contestațiilor, vor fi afișate în 27 iulie 2022.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)