La 71 de ani, se plimba prin Semlac cu o mașină cu număr fals





Poliţiştii Postului de Poliţie Semlac au depistat în trafic un bărbat care a condus un autoturism neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.
Bărbatul, de 71 de ani, a fost depistat în trafic ieri, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Semlac, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că numărul de înmatriculare provizoriu al autoturismului avea valabilitatea expirată din data de 5 august 2010.
De asemenea, în cadrul verificărilor s-a constatat că numărul de înmatriculare respectiv, a fost atribuit unui alt autoturism în perioada 4 decembrie 2013 – 2 ianuarie 2014.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui autoturism neînmatriculat şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)