joi, 22 mai, 2025

Special Arad Logo

    Jurnaliștii arădeni s-au întrecut la șah rapid. Pentru a 4-a oară a „recidivat” Bogdan Cioara

    de Dan Lazăr | 6 ianuarie 2025, 8:00 AM | Sport | Știri Arad

    0

    Deja tradiționala cupă a presei la șah a revenit, în acest început de an 2025, lui Bogdan Cioara (Fotbal Vest), care a încheiat neînvins cele 7 runde, cu un total de 6,5 puncte.

    „Vineri 3 ianuarie, la Clubul Vados, 14 „maeștri ai peniței” din presa scrisă și audiovizuală din Arad au lăsat tastaturile deoparte pentru a-și demonstra abilitățile la tabla de șah în cadrul Cupa Presei. Competiția a fost marcată de momente tensionate, strategii ingenioase și mult fair-play. Felicitări tuturor participanților. Mulțumim presei arădene pentru că a fost alături de noi și a transformat acest eveniment într-o adevărată sărbătoare a șahului”, ne-a declarat Alin Câmpeanu, președintele Șah Club Vados Arad, club campion al României la șah seniori.

    Podium la șah rapid:

    Locul I: Bogdan Cioară, de la Fotbal Vest, a fost cel mai inspirat terminând competiția fără înfrângere, cu 6,5 puncte din 7 partide, acesta fiind al patrulea său succes în această competiție;
    Locul II: Daniel Scridon, de la Jurnal Arădean, a fost aproape de titlu, oferind o replică remarcabilă, la final totalizând 5 puncte;
    Locul III: Miklós Haas, veteranul de 79 de ani de la Nyugati Jelen, care a strâns 4,5 puncte, căruia doar ceasul de șah i-a dat de furcă și care ne-a arătat că pasiunea pentru șah nu are vârstă.

    La această a XVIII-a ediție a Cupei Presei la șah rapid au mai participat: Ioan Hamza (La Strada TV), Mircea Crișan (RomâniaTenis.ro) – ambii cu câte 4 puncte -, Cristian Ciulei (Azbest Plubishing), Daniel Dragoș (RomâniaTenis), Marius Herța (Sportsin) – toți cu câte 3,5 pct., Cristian Mladin (Business Adviser), Dan Lazăr (Special Arad), Ciprian Malița (Arădeanul.info) – toți cu câte 3 pct., Teofil Grădinaru (Flacăra Roșie) – 2,5 pct., Angel Rotar (RomâniaTenis) și Viorel Simulov (Azbest) – ambii cu câte 1,5 puncte.

    Primii trei clasați au fost recompensați cu: diplome, medalii și materiale șahistice oferite de magazinuldesah.ro.

    471510738 940474311516073 7298521135765944179 n

    Citește și: Anul sportiv în Arad este deschis vineri, 3 ianuarie, de către Cupa Presei la șah. A XVIII-a ediție!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.