Jurnalista Melania Cincea va vorbi despre instrumentalizarea politică a credinței, la Arad
Melania Cincea va susține la Arad o conferință în care va dezbate fenomenul de instrumentalizare politică a credinței, în data de 11 februarie, în spațiul de la parterul clădirii cu nr. 8, de pe str. Tribunul Dobra (sediul bisericii Metanoia). Eveminentul este organizat de Forumul Dialogos, avându-l ca moderator pe conf. univ. dr. Emil Bartoș.
Melania Cincea este licențiată în Jurnalism și absolventă de studii de masterat în Managementul instituțiilor mass media și Studii europene comparate. Face parte, din 1995, din redacția publicației Timpolis, din Timișoara, și este fondatoarea site-ului puteareaacincea.ro.
Colaborează la Revista 22, iar în trecut la Contributors și România Liberă. În 2018, a a publicat „Frăția penal-academică. Cercetarea științifică din penitenciarele României. O investigație jurnalistică” (Editura Humanitas) și volumul de interviuri „Compoziţii pe dictafon” (Editura Universităţii de Vest din Timişoara). În 2021, a publicat volumul de interviuri „15 la Puterea a Cincea” (Humanitas), iar în 2022 a contribuit cu un eseu la volumul colectiv „Muzica gândirii. Gabriel Liiceanu în dialog cu prietenii săi” (Editura Humanitas), editat de Cătălin Cioabă şi Grigore Vida.
Cruci, icoane, agheazmă, „asortate” kitschos cu brâul şi cocarda tricolore, au făcut parte şi la ultimele mitinguri organizate în Bucureşti, din arsenalul „suveraniștilor” care, recurgând în mod inadecvat la ele, nu fac decât să-și copieze idolii politici. Aceasta este o faţetă a unui aşa-numit creştinism ultranaţionalist, apanaj al partidelor care confiscă religia şi credinţa, care promovează făţarnic iubirea de ţară și de Dumnezeu.
Publicul va descoperi în cadrul dezbaterii cum poate fi instrumetalizată credința creștină (sinceră, dar naivă uneori) pentru a servi intereselor politice ale unor grupuri sau indivizi, cum ne putem proteja de fake news, și care este datoria creștinului în societate cu privire la asimilarea și răspândirea informațiilor generate de mass media.
Citește și:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)