Juniorii de la Șimand sunt în primele opt echipe de futsal din țară! Duminică, primesc vizita celor din Odorheiu Secuiesc





ACS Șoimii Șimand a reușit în acest sezon să pătrundă între primele opt echipe de futsal juniori din țară, lucru mai mult decât lăudabil pentru elevii lui Daniel Mărcuș.
Liga Elitelor Under 19 a programat, în această săptămână, prima etapă, una în care șimăndanii au cedat la Târgu Mureș, cu scorul de 171, după 3-3 la pauză. Gazdele antrenate de selecționerul României, Endre Kacsó, au condus în permanență, șimăndanii restabilind în patru rânduri egalitatea, ultima oară la 5-5.
Cel mai bun marcator al partidei a fost șimăndanul Covaci, autor a cinci goluri, iar Cordoș și Albu au înscris și ei pentru Șoimii Șimand. Fomula „șoimilor” a fost: Florin Năstase – Andrei Cordoș, Sorin Florea, Andrei Neagu, Ciprian Covaci, Ianis Oniță, Daniel Albu, Marius Munteanu și Răzvan Cordoș.
Primul meci pe teren propriu în Liga Elitelor va fi duminică, de la ora 12.00, în sala din Șimand, adversară fiind Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, învingătoare „acasă” cu ACS West Deva, cu scorul de 5-1.
Primele două clasate vor ajunge la turneul final.
Altfel, în play-out-ul ligii secunde de seniori, ACS Șoimii Șimand va debuta pe propriul teren, în 16 martir, cu Inter Gheoghieni.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)