sâmbãtã, 15 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Jandarmeria va asigura ordinea publică pe timpul protestului organizat de Asociația Suporter Club UTA Arad

    de Special Arad | 22 iulie 2022, 4:39 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat. În ziua de 25 iulie 2022, între orele 18.30 – 20.30, Jandarmeria Arad, împreună cu efective din cadrul I.P.J. Arad și Poliția Locală Arad, vor asigura ordinea publică și protecția participanților pe timpul acțiunilor de protest organizate de Asociației Suporter Club UTA Arad, precum și pe itinerariul de deplasare Piața Avram Iancu – Bulevardul Revoluției – Piața Drapelului – str. Corneliu Coposu – str. Banul Mărăcine (zona Intim) – Calea Victoriei – Arena Sportivă ,,Francisc Neuman” Arad.

    Adunarea publică, în ziua solicitată a fost avizată conform legislației în vigoare. Conform responsabilităților ce decurg din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, Jandarmeria Arad va acționa pentru siguranța participanților și pentru prevenirea și combaterea incidentelor, care ar putea să afecteze climatul de ordine și siguranță publică. Va relaționa permanent prin echipele de dialog cu organizatorul, astfel încât să fie luate permanent măsuri adecvate pentru siguranța protestatarilor, dar și a celorlalți cetățeni.

    Reamintim participanților la protest că au următoarele obligații:

    – să respecte recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice și organelor de ordine;

    – să se abțină de la acțiuni de natură a împiedica desfășurarea normală a adunărilor publice și să nu incite la asemenea acțiuni prin viu grai sau alte mijloace audiovizuale;

    – să nu posede în timpul adunărilor publice, la vedere sau ascunse băuturi alcoolice , arme albe sau de foc, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a ordinii publice;

    – să părăsească imediat adunările publice sau locul unde se desfășoară, în cazul în care sunt somați de către organizatori sau organele de ordine;

    – să nu participe la adunările publice în stare de ebrietate, să nu consume și să nu distribuie băuturi alcoolice sau substanțe interzise.

    De asemenea este interzis ca persoane, care nu au legătură cu adunarea publică organizată să se infiltreze în rândul demonstranților, cu scopul de a perturba desfășurarea normală a acestora. Recomandăm participanților să respecte indicațiile organizatorilor și forțelor de ordine, să se delimiteze de persoane care tulbură ordinea publică sau incită la violență și chiar să semnaleze jandarmilor prezența unor astfel de persoane.

    Pentru siguranța cetățenilor, Jandarmeria Arad face apel către aceștia să manifeste răbdare și să evite implicarea în conflicte de orice natură, pentru a preveni producerea de evenimente nedorite, să evite pe cât posibil deplasarea auto pe ruta de desfășurare a protestului pentru a nu fi implicați în ambuteiaje

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.