Jandarmeria, tutorial de conduită la Derby-ul Vestului, UTA vs. ASU Poli

    de Lucian Dănilă | 3 mai 2019, 8:24 PM | Sport

    0

    Jandarmeria este în alertă înaintea derby-ului dintre UTA și ASU Poli. Este vorba atât despre jandarmii arădeni cât și cei care vor veni de la Timișoara. Se cunosc cazurile de violență între fanii celor două grupări, ultimele astfel de exemple fiind la ultimul meci disputat pe Motorul, în octombrie 2016, dar mai ales cele de la Timișoara, din toamna anului 2017.

    Tocmai de accea, Jandarmeria a trimis un adevărat tutorial de conduită pentru cei care vor asista la jocul de mâine, de la ora 13.30, de pe stadionul Motorul.

    „Jandarmeria Arad, în cooperare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, Inspectoratul de Poliție Județean Arad și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Vasile Goldiș” al Județului Arad, va asigura măsurile de ordine publică pentru siguranţa cetăţenilor care vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele AFC UTA Arad și ACS ASU Politehnica Timișoara, sâmbătă începând cu ora 13:30, pe stadionul „Motorul” din municipiul Arad.

    Accesul spectatorilor în incinta arenei sportive se va realiza începând cu ora 11.30, iar pentru a evita neplăcerile produse de aglomerări în zona caselor de bilete și a punctelor de acces în tribune, recomandăm spectatorilor să vină din timp la stadion și să-și ocupe locurile inscripționate pe documentele de acces. De asemenea, având în vedere faptul că în zona apropiată stadionului de fotbal, accesul în parcări va fi restricționat, recomandăm folosirea mijloacelor de transport în comun pentru deplasare la/de la stadion.

    Jandarmeria Arad susține campania ,,Alege Să Fii Fair Play’’ și în conformitate cu Legea nr. 4 din 2008 (actualizată), privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, sfătuim spectatorii și suporterii care doresc să vizioneze meciul de fotbal, să respecte următoarele reguli:

    – prezentați documentele de acces la intrarea în arena sportivă și respectați normele legale de acces stabilite de organizator și forțele de ordine;

    – nu consumați băuturi alcoolice înainte de sosirea la stadion și nu încercați introducerea acestora în arena sportivă;

    – nu introduceți în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;

    – prezentați documentele de acces şi după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;

    – supuneți-vă controlului corporal preventiv şi al bagajelor efectuat de către forţele de ordine;

    – ocupați doar locul inscripționat pe documentul de acces;

    – nu aruncați asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc;

    – nu escaladați gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;

    – nu vă cățărați pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună;

    – nu provocați și nu participați efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive;

    – delimitați-vă de persoanele ce săvârşesc fapte, acte sau gesturi obscene, proferează ori scandează injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, amenință cu acte de violenţă pe spectatori, oficiali, jucători;

    – nu proferați ori scandați injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;

    – nu ameninţați cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă;

    – nu vă ascundeți faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea;

    – nu distrugeți anunţurile şi afişele expuse de organizator în incinta arenei sportive, pentru facilitarea accesului în arenă, sau a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor;

    – nu ridicați, fără drept, barajele, gardurile ori alte obstacole amplasate de organizator sau de către forţele de ordine, pentru delimitarea sectoarelor de tribună ori peluză, pentru separarea grupurilor de suporteri şi a terenului de joc de tribună, inclusiv pe cele amplasate cu caracter temporar;

    – respectați regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectatorilor în incinta arenei sportive;

    – respectați măsurile de ordine dispuse de organizator sau de comandantul forţelor de ordine, în cazul producerii unor catastrofe, calamităţi naturale sau al altor pericole;

    – părăsiți imediat arena sportivă, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.

    Precizăm faptul că intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion, se realizează de către agenții societății de pază și protecție contractată de organizator.

    Ca la fiecare meci de fotbal, așteptăm din partea spectatorilor să dovedească permanent o atitudine civilizată și să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, iar pentru a preveni apariția unor astfel de situații, Jandarmeria Arad recomandă tuturor participanților la meciul de fotbal, să respecte indicațiile echipajelor de jandarmerie și să evite implicarea în conflicte.

    De asemenea, atunci când cetățenii au cunoştinţă despre săvârşirea de fapte antisociale, sau sunt victimele unor astfel de fapte, pot solicita direct sprijinul jandarmilor”.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.