Jaf de mare amploare la Miniș! Au furat vinuri în valoare de 60.000 de lei





Știri Arad: Poliţiştii Postului de Poliţie Ghioroc au depistat mai mulți bărbaţi, bănuiţi de furtul a peste 30 de sticle de vin de colecție, în valoare de 60.000 de lei.
Poliţiştii au fost sesizaţi, în cursul zilei de vineri, 11 decembrie, despre faptul că persoane necunoscute au sustras mai multe sticle de vin cu vechime din anii 1958, 1960 şi 1964, dintr-o vinotecă aparţinând Staţiunii de Cercetare în Domeniul Viţei de Vie şi Vinului Miniş. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit în doar câteva ore de la sesizare, identificarea a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 45 şi 60 de ani, din judeţele Botoşani, Cluj, Sălaj şi Vâlcea, bănuiţi de comiterea faptei. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, în aceeaşi dată în care poliţiştii au fost sesizaţi, cei patru bărbaţi, ar fi pătruns prin forțarea ușii de acces în interiorul vinotecii, de unde ar fi sustras 37 sticle de vin, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei.
Cei patru sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este