Italia extinde perioada de izolare pentru persoanele care vin din România





Italia extinde obligaţia de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România şi Bulgaria până la 7 septembrie, potrivit mediafax.ro.
Italia consideră România o ţară cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic. Pentru a evita importarea unor noi focare de coronavirus, autorităţile au hotărât să prelungească până pe 7 septembrie obligaţia de izolare la domiciliu a tuturor persoanelor care au avut contact cu ţara noastră. La intrarea în Italia, acestea vor completa un formular cu adresa şi numărul de telefon la care vor fi verificate periodic.
Unele Regiuni pot introduce măsuri suplimentare de prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Una dintre acestea este Regiunea Lazio care a hotărât să testeze pe cât posibil, românii care sosesc cu autocarele din România. Iniţial, testarea era voluntară şi a fost organizată în gara Tiburtina. În urma unor suspiciuni apărute în presa italiană privind evitarea controalelor de către conaţionalii noştri, autorităţile sanitare au organizat punctele de testare direct pe autostradă, la intrarea în Roma.
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)