Italia este noua campioană a Europei după o victorie dramatică în fața Angliei





Trofeul Euro 2020 a plecat la Roma. Italia a învins Anglia chiar pe Wembley după executarea loviturilor de departajare. Anglia a deschis scorul încă din minutul 2 prin Shaw, după o centrare a lui Trippier, și părea că nimeni nu o mai poate împiedica să țină trofeul la Londra.
Italia a dominat jocul, dar echipa lui Mancini a găsit greu sau deloc culoare spre poarta lui Pickford. Prima parte a jocului s-a încheiat în avantajul britanicilor după cel mai rapid gol din istoria finalelor de la Euro. După pauză s-a jucat conform aceluiași scenariu, Anglia a închis culoarele iar Italia a forțat și mai mult intrarea în careul englez.
Chiesa a avut o ocazie bună dar Pickford s-a opus șutului acestuia din interiorul careului. Ceea ce nu au reușit din acțiune, italienii au reușit în urma unui corner: în minutul 67 au egalat prin Bonucii în urma unui corner!
După golul egalizator, Italia a continuat să dicteze ritmul partidei, dar, treptat, britanicii au echilibrat disputa spre finalul celor 90 de minute, iar în prelungiri au dominat ușor, Italia pierzându-l pe Chiesa, accidentat.
Selecționerul britanic, Gareth Southgate, avea pe banca de rezerve jucători de atac foarte buni ca Foden, Sancho sau Rashford, dar nu a apelat la niciunul deși se vedea că Sterling și Harry Kane nu găseau soluții să treacă de apărarea italiană. Southgate a făcut schimbările în ultimele minute ale prelungirilor, iar acum este intens criticat pentru acest lucru. I-a trimis în teren pe Sancho și Rashford în ultimele două minute ale prelungirilor, special ca să execute lovituri de departajare. Primii care au ratat au fost italienii prin Belotti. Apoi, pentru englezi au ratat chiar cei doi jucători trimiși pe teren special ca să execute loviturile de departajare, Rashford și Sancho. Urma pentru Italia Jorginho, poate cel mai bun executant al echipei. Dacă jucătorul de origine braziliană ar fi înscris, Italia devenea campioană, dar Pickford nu a fost de acord cu acest lucru și a parat lovitura. Tensiunea a fost uriașă, dar Southgate l-a desemnat ca ultim executant în seria de cinci pe puștiul Saka, de 19 ani. Presiunea a fost prea mare pentru acesta și Donnaruma a ghicit colțul și a parat lovitura! Donnaruma a fost desemnat „Jucătorul turneului final Euro 2020”.
Italia este noua campioană a Europei după o pauză de 53 de ani, ultima dată când a cucerit titlul fiind în 1968. Un mare merit îl are selecționerul Roberto Mancini. Sub comanda sa, Italia nu a mai pierdut de 34 de meciuri!
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)