vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    IT-iștii au fost detronați la cele mai mari salarii. Unde se câștigă în România, în medie, aproape 8.000 lei net/lună

    de Special Arad | 11 noiembrie 2020, 8:27 AM | Naţional

    0

    Angajații care lucrează în industria fabricării produselor de cocserie şi cea a prelucrării ţiţeiului au câștigat cel mai mare salariu mediu net din România în luna septembrie, respectiv 7.879 lei, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

    Aceasta este o premieră în ultimii ani, în condițiile în care angajații din industria IT si telecomunicații primeau cele mai mari salarii.
    Explicația venită de la INS este aceea că, în luna septembie, în acest domeniu prelucrării țițeiului au fost acordate o serie de prime trimestriale pentru performanţe deosebite sau prima pentru „Ziua petrolistului”, potrivit stirileprotv.ro.
    În consecință, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 19%, și în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, o creștere de 18%.
    Potrivit INS, câştigul salarial mediu nominal net a fost, în septembrie, de 3.321 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 46 lei (+1,4%), iar câştigul salarial mediu nominal brut s-a situat la 5.414 lei, mai mare cu 77 de lei (+1,4%). Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,8%.
    Indicele câştigului salarial real a fost 105,2% pentru luna septembrie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi de 101,5% raportat la august 2020. Faţă de octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 223,8%, cu 3,4 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2020.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.