Bilanț ISU: Incendii, operațiuni de descarcerare, misiuni de căutare-salvare și sute de solicitări pentru SMURD





În perioada minivacanței de Ziua Internațională a Muncii și Paștele Ortodox (1 – 6 mai), peste 130 de pompieri arădeni s-au aflat zilnic la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
Potrivit reprezentanților ISU Arad „pe parcursul celor șase zile, la nivelul județului Arad, pompierii salvatori au intervenit pentru gestionarea a 235 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea intervențiilor au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 219 solicitări. Totodată, în perioada de referință, salvatorii au intervenit pentru stingerea a șase incendii, la un accident rutier care a presupus operațiuni de descarcerare și prim ajutor, la o misiune de căutare-salvare, precum și în alte opt intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și salvarea animalelor”.
Din cele șase incendii, trei au fost înregistrate la case/anexe gospodărești, două la vegetație uscată și resturi menajere, iar unul la un autoturism. În urma incendiilor au rezultat strict pagube materiale.
Citește și: Accident rutier pe DN 79, în apropiere de Zimand Cuz. O femeie a rămas încarcerată în mașină
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)