sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ISU Arad a mai pierdut un camarad. Plt.adj.șef (r) Ioan Telcean a părăsit această lume la doar 53 de ani

    de Ioana Costaș | 23 martie 2024, 3:45 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a mai pierdut un camarad astăzi. Este vorba despre plt.adj.șef (r) Ioan Telcean, în vârstă de 53 de ani. Acesta a intrat în rândul pompierilor în anul 1994, iar din anul 2000 a activat în cadrul echipajului de descarcerare a Detașamentului de Pompieri Arad, iar în 2019 a ieșit la pensie. Vestea decesului fulgerător al fostului lor camarad a venit ca un șoc pentru pompierii arădeni.

    „Cu sufletul îndurerat, ne exprimăm profundul regret pentru pierderea colegului nostru, plt.adj.sef (r) Telcean Ioan, care a părăsit această lume în dimineața aceasta. Cu o carieră de peste 25 de ani în slujba comunității, plt.adj.sef (r) Telcean Ioan a fost un exemplu de curaj, dedicare și devotament în cadrul Detașamentului de Pompieri Arad. Ne vom aminti cu respect și recunoștință munca și dedicarea sa față de profesie și față de cei din jurul său. Suntem alături de familia greu încercată și ne rugăm ca Dumnezeu să-l așeze în rândul celor drepți. Odihnește-te în pace, drag camarad. Amintirea ta va rămâne vie în inimile noastre pentru totdeauna”, a anunțat ISU Arad pe pagina de Facebook a instituției.

    În urmă cu 8 zile, ISU Arad și-a luat rămas bun de la plt. adj. Alexandru Petru Ardelean, de la Detașamentul Ineu.

    Citește și: ISU în doliu. A murit plt. adj. Alexandru Petru Ardelean de la Ineu · Special Arad

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.