Isterie Eurovision la Arad! Cum și de unde își pot procura arădenii invitații la evenimentul de duminică seara de la Polivalentă?





O adevărată isterie a apărut în aceste zile la Arad și este legată de semifinala a doua a Eurovisionului, eveniment care va avea loc duminică seara, începând de la ora 21, la Sala Polivalentă. Telefoanele redacției sună non-stop și suntem întrebați de unde pot fi procurate bilete. Da, o adevărată isterie, pentru că oamenii ne sună cam nervoși…
Inițial, chiar nu am știut ce să răspundem, iar după ce am înroșit noi telefoanele celor care se ocupă de eveniment, am rămas aproape la fel de neștiutori ca înainte de a pune mâna pe telefon. Răspunsurile cele mai des auzite au fost: „nu știu…”
Primul pe care l-am sunat a fost Cristian Acatrinei, cel care – știm noi – este PR-ul acestui eveniment, adică cel care se ocupă de relațiile cu publicul, public relations…
– Domnule Acatrinei, referitor la spectacolul de duminică seara, avem, momentan, o singură întrebare: De ce nu se pun bilete în vânzare și cine a stabilit acest lucru? (l-am întrebat noi)
– Nu știu să vă răspund acum. Scrieți-mi întrebarea pe e-mail vă rog și o să vă răspund mai încolo pentru că momentan sunt prins cu altceva. (acesta a fost răspunsul scurt al PR-ului de la Eurovision).
Apoi l-am sunat pe vicepreședintele Consiliului Județean, Sergiu Bîlcea, însă nici el nu a știut să ne dea un răspuns plauzibil. Apoi l-am sunat pe Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, dar nici de la el nu am aflat ceea ce ne durea. L-a întrebat și pe Andrei (n.r. cel mai probabil Andrei Ando), iar răspunsul tot nu a venit. Atât Sergiu Bâlcea, cât și Iustin Cionca ne-au recomandat să sunăm la Centrul Municipal de Cultură (CMCA), cei care se ocupă de organizare.
Ca să facem lumină oarecum în acest caz, ceea ce știam noi după doar câteva telefoane a fost că: nu se vând bilete la Eurovision, iar spectatorii vor intra pe bază de invitații. Cine împarte, cum și cui se împart aceste invitații, habar nu aveam… Încă.
Cu ce contribuie Aradul la acest eveniment? Păi, cu bani și cu locația. Primăria a pus la bătaie 300.000 de lei, Consiliul Județean a contribuit și el cu 150.000 de lei, iar locația este Sala Polivalentă. Practic, biletele arădenilor au fost deja plătite: 100.000 de euro din banii publici. Bun, dar cum rămâne cu accesul în sală?
Și am sunat la Centrul Cultural Municipal. Andrei a sunat, de data asta Andrei Fuliaș (n.r. nu Ando) și am primit următorul răspuns:
„Într-adevăr, nu se vând bilete la acest eveniment. Intrarea este liberă, dar pe baza unor invitații. Aceste invitații vor fi distribuite gratuit celor care doresc să participe. Din informațiile noastre, organizatorii au primit o sponsorizare de printare a respectivelor invitații undeva la Iași parcă. Invitațiile sunt în drum spre noi, iar începând de mâine vor fi distribuite doritorilor. Deci, cine dorește invitație la acest eveniment poate să vină începând de mâine, la sediul nostru. Invitațiile care vor rămâne neîmpărțite mâine și poimâine, vor fi împărțite sâmbătă, la Sala Polivalentă, acolo unde vom trimite câteva persoane de la Centrul Municipal de Cultură pentru a se ocupa de acest lucru”, a declarat directorul CMCA, Daniela Andreica, pentru Special Arad.
Deci, dacă doriți să fiți pe scaune la Polivalentă la semifinala Eurovision 2019, adică să aveți invitații…: Adresa Centrului Cultural Municipal Arad este pe Bulevardul Revolutiei, nr. 97, peste drum de Catedrala Catolică.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)