IȘJ Arad: Copiii ucraineni pot fi înscriși să urmeze cursurile din școlile arădene. Cum se procedează





Având în vedere criza actuală generată de conflictul militar care se desfășoară pe teritoriul Ucrainei, precum și efectele pe care aceasta le-a determinat cu privire la migrația masivă a persoanelor (cetățeni străini sau apatrizi) afectate de conflict, inclusiv copii de vârstă școlară, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Arad informează că, în vederea respectării dreptului la educație și al egalității de șanse, elevii ucraineni sosiți pe teritoriul României vor putea fi înscriși în grupe/clase/formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar ca audienți în conformitate cu prevederile art 125, alin. 2) din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul MEN nr. 5447/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Elevii ucraineni pot fi înscriși ca audienți la cursurile unităților de învățământ, la cererea părintelui sau reprezentantului legal. Inspectoratul Școlar Județean Arad va face toate demersurile posibile pentru crearea și asigurarea resursei umane cât mai adecvate solicitărilor.
În acest sens, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Arad s-a constituit o comisie pentru coordonarea activității de repartizare a preșcolarilor/elevilor, cetățeni ucraineni la unitățile de învățământ în vederea cuprinderii acestora în sistemul de învățământ preuniversitar românesc din județul Arad. Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională va asigura asistență psihopedagogică și consiliere.
De asemenea, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Arad http://www.isjarad.ro/, este creată o secțiune specială pentru înscrierea preșcolarilor/elevilor ucraineni, unde va fi postată o cerere de înscriere la unitatea de învățământ.
Cererea tip de înscriere se poate depune fizic la secretariatul ISJ Arad (str. Corneliu Coposu, nr. 26 Arad) sau scanat pe adresa de e-mail [email protected]. Pentru informații se pot adresa la numerele de telefon: Tel verde gratuit al ISJ Arad 0800816257 și 0040787425526 .
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)