ÎPS Teodosie „nădăjduiește” că bisericile vor fi deschise în noaptea de Înviere. Autoritățile, în schimb, se așteaptă la creșterea numărului de infectări din cauza întoarcerii în țară a românilor pentru sărbătoarea pascală
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a transmis, joi, că ”nădăjduiește” ca bisericile să fie deschise, iar credincioșii să poată participa la slujbă în noaptea de Înviere din 19 aprilie. Ierarhul susține că propune acest lucru după ce a observat că ”există locuri în societate unde cetățenii sunt liberi să circule, respectând norme de siguranță medicală”:
”Iată, numai bisericile sunt închise. Celelalte instituții primesc câte unul, la distanță, dar nu resping pe nimeni. Nădăjduim să găsim înțelegere că, apropiindu-se cea mai mare sărbătoare, care ne dă tuturor lumină și viață de la cei mai de sus la cei mai de jos să o avem cu Lumină și cu Sfânta Împărtășanie, Sfânta Liturghie (…)”, a transmis ÎPS Teodosie printr-un mesaj video publicat de Radio Dobrogea pe pagina de Facebook.
Sursa: g4media













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)