Inundație la Mall Galleria! După foc, apa a curs din toți pereții (GALERIE)





Zilele trecute, la Mall Galleria au avut loc două incendii într-un interval de mai puțin de o oră. Activitatea la centrul comercial a fost paralizată mai multe ore din cauza fumului dar și din pricina faptului că sistemul de climatizare nu a mai funcționat în urma unui scurt circuit care a provocat cel de-al doilea incendiu.
Deși pompierii de la ISU Arad au intervenit și au stins ambele incendii, problemele nu s-au încheiat. La doar o zi după incendiu, la mall a avut loc și o… inundație.
Cel mai afectat a fost salonul de înfrumusețare Castel Spa, de la etajul 1 al clădirii. Apa curgea efectiv din tavan, așa cum se vede și în fotografii, iar activitatea a fost întreruptă. Angajații au intervenit cum au putut, cu bidoane și găleți, astfel încât apa să nu se reverse peste tot.
Comentariile portalului
tocmai, că încă nu există centre specializate pentru combaterea dependenței de droguri. Asta e problema principală, până nu se vor deschide cele 8 centre regionale promise de Guvern pentru (...)
Ipocrizia USsR continuă, ca de obicei. În campania electorală pentru funcția de primar a municipiului Arad, cei din USsR erau foare vocali și se agitau că se taie copacii î (...)
Poliția Locală ar trebui desființată în totalitate pentru că este o masă de manevră a primarului care răspunde politic ,să dea examen serios și care sunt capabili ș (...)