Despre morţi, cu respect: poarta de intrare în Cimitirul Pomenirea a fost restaurată. Înăuntru, altă poveste





Trecutul contează, istoria ne validează prezentul, iar modul în care înţelegem să ne respectăm înaintaşii ne arată cine suntem cu adevărat. Pornind probabil de la aceste adevăruri, dar şi de la expresia românească „despre morţi numai de bine”, Primăria Arad a alocat bani pentru câteva lucrări în cimitire, iar, de curând, intrarea în Cimitirul Pomenirea arată altfel.
Faptul a fost notat, cum era de așteptat, mai întâi de toate, pe pagina de facebook a primarului Călin Bibarţ, acolo unde edilul îi informează pe urmăritorii săi: „Din respect pentru cei care ne-au părăsit! Am finalizat lucrările la poarta de intrare a cimitirului Pomenirea. Nu doar o reparare, ci și o restaurare a unei lucrări a arhitectului arădean Silvestru Rafiroiu, autor, între multe altele, și a Crucii Eroilor din Parcul Eminescu! Continuăm recuperarea arhitecturală #pentruARAD”.
(Placheta de la intrarea în cimitir /Foto: facebook Călin BIbarț)
Pe scurt, doar pe subiect
Nicio altă dată nu a fost făcută publică aici de primar, nici despre valoarea investiției, nici despre alte lucrări care urmează să fie făcute prin cimitire. Chiar și așa, postarea a adunat, până la ora la care am scris acest material, peste 500 de aprecieri și peste 100 de comentarii. Pe lângă aplauze și mulțumiri, printre comentarii au putut fi văzute și o serie întreagă de critici, cea mai frecventă dintre cele aduse edilului și primăriei vizând iarba imensă din cimitire, de care pare să nu se ocupe nimeni.
Războiul fanilor primarului Bibarț, a criticilor săi vehemenți și a arădenilor nemulțumiți doar de unele sau altele de prin oraş, fără să încline spre o tabără sau alta, se poartă pe mai departe, în Arad, doar pe facebook.
Iarbă cât oamenii, în cimitire
Iată câteva dintre primele nemulțumiri postate de arădeni drept comentarii la postarea edilului legată de poarta de intrarea din Cimitirul Pomenirea: „Dar iarba din cimitir? Când va fi cosiță? Este foarte, foarte mare, mai ales după perioada ploioasă”; „iarba? Da drumurile refăcute???”; “eu am fost foarte recent la cimitir și vă spun că iarba este aproape cât statura unui om. Nu se poate așa ceva”; „Doar atât în cimitir? Ambrozia și alte buruieni ? Doar la intrare e curat, în rest lasă de dorit”; “Ați scris din respect pentru cei decedați, dar nu faceți nimic….vizitați tot cimitirul și după să vă lăudați”; „Între morminte iarba e cât un stat de om. Pe când va fi cosită?”; „…așa era și la UTA în cimitir, acum 3 săptămâni. A trebuit să îmi fac cărare sa trec la morminte”; „dar de ce să tăcem? Nu zice nimeni că îi greşit, dar noi ca și cetățeni ai orașului trebuie să spunem! De unde să vadă domnul primar ce probleme sunt acolo sau acolo. De aia suntem și noi să spunem”; “Afară e vopsit gardu ‘ , înăuntru- i ……VAI Și AMAR! Rușine!!!”.
Arădenii care consideră că edilul Bibarţ face ce trebuie în Arad au decis, nu doar să aplaude reuşita de la intrarea în cimitir, ci să sară și în apărarea primarului.
(Poză din Cimitirul Pomenirea / Foto: facebook Călin Bibarț)
Apărarea fanilor primarului
„Vă încăpățânați să aibă ocazia cei să vă spună că nu ați făcut nimic pentru Arad. Asta am observat cā de câte ori mai arătați o lucrare finisată sau în curs de lucru vin cei puși să vă întrebe de ce nu faceți cine știe ce orice, dar sigur punctează că nimic nu ați făcut. Succes pe mai departe și felicitări pentru felul de a ști să fiți OM!”, a răspuns un arădean criticilor celor care făceau referire la iarba necosită din cimitir.
Semn că, dacă despre morţi e numai de bine, când vine vorba de cei vii lucrurile sunt mult mai complicate, chiar şi când administrează locul de odihnă a celor plecați dintre noi.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)