Interviu imposibil cu Ioan Slavici

    de Ovidiu Balint | 23 aprilie 2019, 12:14 PM | Educaţie | Recomandările editorilor

    3

    Mă întorceam de la Mâsca, încotro mă tot îndeamnă buchetul unui vin roşu. Drumul, că nu-i pot spune şosea, e ca o amantă bătrână de care nu mă pot dezbăra. Îmi tot trage cu ochiul din gropile înmulţite odată cu dragostea faţă de mine, de-a lungul celor 30 de ani de când le ştiu pe multe dintre ele, iar eu încerc să le ocolesc, împletind cu volanul câte un mărţişor în fiecare primăvară.

    Greu l-am observat, la Şiria, fiindcă am fost obligat să mă opresc la semafor. Un bărbat destul de înalt, îmbrăcat ciudat. Şi elegant, dar şi învechit în croială. Purta o barbă şi o mustaţă îngrijite, ce ieşeau din umbra unor boruri de pălărie ce mi se părea demodată. Se uita, parcă, dezorientat în jur. Nici n-a observat că mă oprisem lângă el.

    -Bună ziua, îi strig eu înclinat peste scaunul din dreapta, deschizându-i uşa. Căutaţi ceva?

    -Bună ziua, îmi răspunde oarecum năuc. Da’, ce-i asta?

    Mă uit la dezordinea de pe scaunul maşinii şi nu înţelegeam la ce se referă. La geanta desfăcută, la…

    -La ce vă referiţi?, întreb eu încurcat.

    Arată cu degetul spre maşină, ca spre o exponată dintr-un muzeu.

    -Ştiu că e veche şi murdară, dar dacă vreţi să vă duc la Arad, urcaţi, îl îndemn eu în vreme ce eliberez scaunul, folosindu-mi mâinile cu gândul la un excavator.

    Urcă cu greu, făcându-i loc şi unui geamantan din piele, pe care îl şi aşează în braţele lui şi îl ţine ca pe un tort. Nu mai aveam cum să-i pun centura de siguranţă.

    -Ce faceţi la Arad?, îl întreb eu, vorba poetului, ca să n-apuce el să mă întrebe altceva despre maşină.

    -Mi-e dor de oraş, de oamenii lui, de…

    -Aveţi rude la Şiria?, continui eu în timp ce pornesc radioul, ca să nu audă zgomotul tobei de eşapament.

    Aici m-am născut. Mi-a fost dor de Şiria. Mă rog, şi de România, în general.

    -Ovidiu Balint, îi întind eu mâna după ce schimb într-a treia şi evit o groapă în ultimul moment.

    -Ioan Slavici, îmi răspunde el, strângându-mi mâna ferm, după ce îşi aranjează pălăria ce îi căzuse din cauza manevrei mele.

    Era să pun o frână de să mai fac patru gropi în fostul asfalt. Am luat doar piciorul de pe acceleraţie şi mi-am întors privirea spre el. Ştiu că nu îmi prea pot ascunde gândurile, ori trăirile, dar nu ştiu ce faţă fac atunci când mă simt idiot. Cert este că pasagerul meu din dreapta a început să râdă. În hohote.

    -Ştiu că pare imposibil, îmi aruncă printre lacrimile provocate de râs, dar ăsta e adevărul. Iertaţi-mă, dar aveţi o faţă…

    -Eu am fost să iau vin de la Mâsca, înghit eu în sec lipsa de inspiraţie.

    -Mai e vin bun în podgorie?, încearcă Slavici să mă scoată din groapa pe care mi-o săpasem în scaun.

    -Excelent, prind eu curaj. Sunt ziarist, o trântesc eu, ca pe o miză ultimă pe o masă de poker.

    -Şi scrieţi la fel de prost cum am citit prin nişte ziare?, mi-o aruncă înapoi, dar zâmbind. Acuma, serios vorbind, am văzut nişte tablouri din care vorbesc oameni care îşi spun ziarişti…

    -Le spune televizoare…

    -Mă rog, cum le-o zice. Dom’le, dar ziariştii ăştia nu ştiu să vorbească în limba română!

    -Ei, s-a mai schimbat limba română de acum un secol, iau eu, nu ştiu de ce, apărarea celor la care nu mă uit.

    -Eu mă refeream la exprimare, la gramatică… nu la cuvinte noi. Apropos de cuvinte, nu prea am văzut ziare la chioşcuri. Unde e presa scrisă din România? Sau nu citeşte lumea?

    -Cum să vă explic… s-a mutat pe internet… pe telefoane…

    -Pe ce?

    Semnalizez şi trag pe dreapta, nerăbdător să îi arăt despre ce vorbesc. Îmi deschid androidul şi îi arăt aplicaţia cu ziarul la care scriu, specialarad.ro. Era clar că îl surprinsesem, dar privea doar curios.

    -Mai sunt alte zeci de publicaţii care pot fi citite aşa…, continui eu căutând să deschid şi alte ziare.

    -Am înţeles… murmură cel care se recomandase ca fiind Ioan Slavici, urmărind cuvintele care se scurgeau pe ecran. Dar, spuneţi-mi de ce predomină fotografii deocheate, subiecte de bârfă, invective… Sunt atâtea subiecte serioase care ar putea fi abordate… Chiar aşa, de exemplu, despre politică nu se scrie nimic?

    -Ba da, însă puţin, ori părtinitor…

    -Cred că ştiu despre ce poate fi vorba. Eu am făcut puşcărie şi în Imperiul Austro-Ungar, pentru că militantism pro-românesc, iar în România Mare am făcut puşcărie pentru militantism antiromânesc, deşi scriam acelaşi lucru în ambele ţări despre politică.

    -Înseamnă că la noi ziariştii nu mai au curaj, ori că nu au despre ce politică să scrie, arunc eu o părere ce mi se părea salvatoare pentru discuţie.

    -Nu, înseamnă că ori nu se mai face politică, ori presa are interese în politică, ori politica are interese în presă, ori toate trei.

    Mut, pornesc maşina.

    -Tot aşa prost era drumul şi pe vremea mea, redeschide el discuţia. Pe la Arad ce mai e?

    -Vorba prietenului dumneavoastră, toate-s vechi şi nouă toate, mă simt eu salvat. Un liceu v-a purtat numele, dar acum s-a schimbat înapoi în Moise Nicoară… Unde vă las în Arad?

    -La Hotel Crucea Albă.

    -E închis.

    -Atunci bem o bere la cafeneaua din faţa teatrului…

    -Nu mai există.

    -Ce, teatrul?

    -Cafeneaua. Teatrul există şi vă poartă numele.

    -Serios? Atunci, la Teatrul german!

    -Al lui Hirschl?

    -Da.

    -E o ruină.

    -Atunci, la gară, birjar!, îmi zice el cu un zâmbet trist pe faţa întoarsă spre geam.

    Liniştea aşternută brusc era spartă de zgomotul roţilor care izbeau gropile.

    În parcarea gării l-am ajutat să coboare din maşină şi nu mi-am răbdat o întrebare:

    -Dacă spuneţi că aţi fost curios de cum arată astăzi presa românească, încercaţi o comparaţie?

    -Cu ce?

    -Cu presa din perioada dumneavoastră…

    -De-aia am întrebat şi eu!, îmi zice, lăsându-şi un zâmbet larg să-i inunde până şi privirea. La revedere! Mi-a părut bine!

    A plecat râzând. Probabil am făcut iar faţa aia de idiot.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.