marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Interviu cu doi „paramedici de patrimoniu” de la „Ambulanța pentru Monumente”: Maria Tămășan și Amalia Ignuța

    de Tomck@t | 16 septembrie 2019, 5:34 PM | Interviuri | Topic special

    0

    Amalia Ignuța și Maria Tămășan, pe șantierul bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Luncșoara

    „Ambulanța pentru Monumente” – sună bine din prima și ne și dăm seama automat, din denumire, care vrea să fie rolul ei. Dar cum funcționează, mai exact? Care sunt activitățile și planurile acestei „ambulanțe” atipice? Presupunem că v-ați pus aceste întrebări și unii dintre voi, mai ales că, de ceva timp, „Ambulanța pentru Monumente” și-a făcut apariția și la Arad. Iar în această lună, primul proiect a și demarat în forță.

    „Ambulanța pentru Monumente” este un proiect național și funcționează ca o umbrelă pentru mai multe asociații locale, care preiau misiunea promovării și chiar a reabilitării unor obiective de patrimoniu cultural. La Arad, această misiune a fost preluată de nou-înființata Asociație Culturală Vernacular.

    Zilele acestea, membrii acestei asociații lucrează intens la primele etape ale renovării bisericii din lemn „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din satul Luncșoara, care – conform istoricului de artă Coriolan Petranu (în cartea „Bisericile de lemn din Județul Arad”) – datează din 1825. Detaliile istorice ale acestei construcții nu sunt însă chiar atât de clare. Se știe doar că a fost o „biserică călătoare”.

    Despre acest monument istoric, respectiv alte planuri și posibilități pe viitor, ne spun în rândurile de mai jos mai multe Amalia Ignuța și Maria Tămășan, doi membri ai Asociației Culturale Veracular – reprezentanți arădeni ai proiectului „Ambulanța pentru Monumente”:

    Special Arad: Prima acțiune a asociației voastre a fost tocmai adoptarea proiectului „Ambulanța pentru Monumente”. Acesta v-a și determinat să înființați asociația sau, pur și simplu, a căzut la fix, fiind chiar în domeniul vostru de interes?

    Amalia Ignuța: Noi tot cochetam cu ideea de a face o asociație, iar proiectul „Ambulanța pentru Monumente” a fost, într-adevăr, un catalizator.

    Maria Tămășan: Ne-a adunat pe toți și ne-a motivat să începem demersurile.

    Special Arad: Cum s-a format echipa asociației voastre?

    Maria Tămășan: Nucleul Asociației Culturale Vernacular este format din Diana Andra Lucaciu, Marcel Lucaciu, Sergiu Mureșan, Mihaela Livia Popa, Bogdan Sorinca și noi două. Noi ne cunoaștem demult, iar cu ceilalți ne știm de ceva vreme. Ne-am întâlnit în contexte corelate cumva cu patrimoniul. S-a format un grup pasionat de arhitectură și patrimoniu, dar când am hotărât să formăm o asociație s-au mai alăturat și alții.

    Special Arad: Sunteți cu toții arhitecți în Asociația Culturală Vernacular?

    Maria Tămășan: Nu. Majoritatea suntem arhitecți în momentul de față, dar mai avem și un designer, un jurist… În principiu, oricine e binevenit în asociație, ideea e să fie pasionat de patrimoniu. Ne bucurăm, de fapt, să fim din domenii cât mai diverse, pentru că fiecare are ceva de adus în plus. Fiecare își va găsi locul potrivit în asociație, asta e ceea ce ne propunem.

    Special Arad: De regulă, când ai nevoie de ajutor medical, suni la 112, spui care e problema și Ambulanța vine de urgență la tine. Cum funcționează acest lucru la „Ambulanță pentru Monumente”, în cazul clădirilor? Vă solicită proprietarii, ori voi identificați clădirile care necesită o intervenție?

    Maria Tămășan: Mai sunt și oameni care ne sună. Ideea este să fie monument istoric acea clădire, ori acel obiectiv – pentru că nu ne referim doar la clădiri -, proprietarul trebuie să fie dispus să se implice și el, în principiu cu materiale, iar noi venim cu partea de expertiză, forță de muncă, ajutăm la strângerea de fonduri și consiliere pe partea tehnică. Deci trebuie să fie o colaborare, pentru că… de exemplu, după ce se termină o intervenție a „Ambulanței”, dacă nu se continuă ceea ce am început, s-ar putea ca intervenția să fie derizorie.

    Special Arad: Concret, cum intervine „Ambulanța pentru Monumente”? Unde începe și unde se oprește implicarea în renovarea sau repunerea în valoare a unui obiectiv?

    Maria Tămășan: Depinde de obiectiv, dar întotdeauna primul scop e punerea în siguranță, ceea ce diferă de restaurare, pentru că punerea în siguranță înseamnă eliminarea factorilor care pot duce la degradarea sau colapsul monumentului. Noi oferim atât know-how, cât și forță de muncă prin voluntariat, pentru că cei care se implică în „Ambulanța pentru Monumente” efectiv pun mâna și lucrează pe șantier. De asemenea, asigurăm conexiuni între diferite entități sau autorități, specialiști în domeniu, voluntari și, nu în ultimul rând, comunitate locală – un elemente cheie, de altfel -, toți fiind necesari, mai ales când vorbim despre intervenții pe monumente clasate.

    Special Arad: Monumentul – ori obiectivul – pe care îl aveți în vizor pentru reabilitare, poate să fie atât în posesia autorităților, cât și în posesie privată?

    Amalia Ignuța: Și una, și alta.

    Maria Tămășan: Pot fi ambele, dar „Ambulanța” intervine acolo unde e nevoie de ea, în sensul că nu există posibilități. Vorbim de posibilități financiare sau resurse umane, ca obiectivul respectiv să poate fi pus în siguranță. Deci, practic, nu facem munca altora, ci venim să-i sprijinim pe cei care vor să facă ceva și nu pot din varii motive.

    Special Arad: V-am pus întrebarea aceasta pentru că am vrut să fac referire la clădirile monument istoric din municipiu, despre care știm că sunt în posesie privată, majoritatea proprietarilor sunt plecați în străinătate, iar clădirile au ștampila „Atenție! Cad ornamente!”. Autoritățile au intervenit în ultimul timp cu supraimpozitarea, însă, cu mici excepții, nu se întrevăd prea multe șanse pentru majoritatea clădirilor. Se poate interveni cumva în aceste situații? E cumva o cale de a-i găsi pe acești proprietari și să fie convinși să renoveze clădirea pe care o dețin printr-o colaborare cu „Ambulanța pentru Monumete”?

    Maria Tămășan: Responsabilitatea asupra clădirii este a proprietarului și se pune problema dacă respectiva clădire este în pericol de colaps sau nu. Nu face obiectul „Ambulanței” dacă este doar degradată din neglijență, dacă mai poate supraviețui până se strâng fondurile, până se face un proiect de restaurare, până se obțin toate aprobările. Dar dacă clădirea respectivă reprezintă un pericol și nu se poate interveni pe calea firească a unui proiect, cu autorizație, cu toți pașii parcurși, atunci da, „Ambulanța” se poate implica…

    Amalia Ignuța: Dacă și proprietarul e deschis colaborării. Inițiativa trebuie cumva să vină din ambele părți sau… poate veni inițiativa dintr-o parte, dar trebuie să fie deschidere din ambele părți.

    Special Arad: Spuneți-mi despre primul vostru proiect, care e deja în derulare. Am înțeles că, în prima fază, mai mult în mediul rural aveți câteva obiective…

    Amalia Ignuța: Da, însă întâmplarea a făcut să fie așa…

    Maria Tămășan: Întâmplarea a făcut să fie așa pentru că acolo există, de obicei, alte priorități, fondurile sunt limitate, iar specialiștii se concentrează pe mediul urban. Cei din mediul rural, chiar dacă doresc să facă ceva, le este foarte greu să înceapă efectiv procedura. Așa s-a întâmplat și la Luncșoara, unde noi am mers ca vizitatori, am găsit acolo o bisericuță de lemn, care e monument clasa A, iar cei din sat ne-au spus că și-ar dori să o păstreze și să aibă grijă să nu se degradeze mai rău, doar că nu găsesc nicio echipă cu care să lucreze.

    Amalia Ignuța: Nu știau unde să înceapă… și atunci noi am zis „OK, nu suntem numai vizitatori sau turiști din acest punct”. A fost o întâmplare fericită să fim în zonă, am văzut indicatoarele și am mers să o vedem. Având în vedere deschiderea asta a comunității, am zis că poate reușim să facem un proiect împreună. Deci totul a început cu o discuție. După aceea ne-am sfătuit între noi, să vedem dacă putem realiza tot ce presupune intervenția, am făcut o evaluare a degradării…

    Maria Tămășan: …Am calculat care ar fi necesarul de material investit în renovare și am discutat cu toate autoritățile implicate să vedem care ar fi deschiderea fiecăreia, aici fiind vorba de Parohie, care este proprietar, Consiliul Județean Arad, care este finanțatorul Parohiei și de unde pleacă, practic, fondurile pentru mediul rural. Ne-am sfătuit cu Episcopia și între noi, să împărțim sarcinile, și am ajuns cu toții la concluzia că se poate face. Am început cu o documentație – se numește „Documentație de Punere în Siguranță” -, ceea ce înseamnă să obținem un certificat de urbanism, o autorizație de construire în regim de urgență, care ne permite să începem lucrările, dar ne obligă ca până la etapa de recepție să aducem la zi tot proiectul de restaurare, inclusiv o nouă autorizație de construire, cu avize cu tot…

    Amalia Ignuța: …adică pașii firești.

    Special Arad: Și când se preconizează că se termină această procedură?

    Amalia Ignuța: Noi sperăm că marți!

    Maria Tămășan: Etapa aceasta critică e până marți, adică partea birocratică, care nu depinde doar de noi. Există timpii de așteptare la fiecare avizator și așa se mai prelungește puțin proiectul, dar… totul se întâmplă conform legii.

    70547288 397488437580851 5188163907650322432 n

    Special Arad: Ce ne puteți spune despre partea de execuție a lucrărilor?

    Amalia Ignuța: Am vorbit deja cu un meșter care a executat șindrila (învelitoarea din lemn). Aceasta arată ca o țiglă mică, dar e o șindrilă mai specială, horjită se numește – adică are un canal pe o parte și e ascuțită pe cealalta, iar partea ascuțită intră în canalul celeilalte, astfel se îmbină. Avem mulți meșteri care ne ajută la partea de execuție… și acest lucru e foarte important, pentru că unul dintre obiectivele proiectului este sprijinirea meșteșugarilor și a meșteșugurilor.

    Maria Tămășan: E o educație non-formală. Inclusiv noi am învățat cum se lucrează cu tipul acesta de șindrilă.

    Amalia Ignuța: Voluntarii primesc o educație, meșteșugarii sunt susținuți să activeze în continuare, iar specialiștii gestionează tot ce trebuie făcut. Comunitatea a fost exemplară, trebuie spus acest lucru, ne-a susținut cu tot ce a putut, cu cazare și masă în fiecare zi. Preotul a fost cel care ne-a ajutat cu mobilizarea comunității, dar și cu alte nevoi care au apărut pe parcurs.

    Maria Tămășan: Cumva ca un bonus a fost și faptul că inclusiv câțiva locuitori din sat au venit și au lucrat împreună cu noi.

    Amalia Ignuța: Acesta e tocmai un alt scop al proiectului: comunitatea trebuie să-și asume obiectivul și, în continuare, să aibă grijă de el.

    Maria Tămășan: Referitor la partea de execuție, orice intervenție pe un monument presupune o documentare pe partea de evoluție și istorie. Trebuie evitat falsul istoric. În sensul că trebuie păstrat materialul original, aspectul original, tehnica originală. Documentarea însemnând și în prealabil, dar și în timpul șantierului, pentru că de multe ori informația e ascunsă sub stratul de tencuială sau sub șindrilă, apar multe aspecte neprevăzute pe parcurs. Această bisericuță are încă multe aspecte necunoscute…

    Amalia Ignuța: Nu știm exact de unde a fost adusă. Asta pentru că una din caracteristicile bisericilor de lemn este „drumeția”. E plimbată dintr-o parte în alta. Atunci când o comunitate crește, are nevoie de o biserică mai mare și pe cea veche o vinde sau o donează unei alte comunități mai mici. Atuul construcțiilor din lemn e faptul că sunt ca și piesele Lego. Efectiv, construcția – fie că e o biserică, o școală sau o șură – se dezasamblează, meșterii numerotează bucățile de lemn și știu astfel ordinea după care pot fi reasamblate. I se face fundația – din piatră, nu din beton! – după care se asamblează bucățile și, eventual, i se completează elementele degradate, dar cu aceeași tehnică. Din câte am înțeles, această biserică a fost adusă în bucăți de peste dealuri, cu carul cu boi. Dar nu se știe cu exactitate de unde. Unii zic că e din Căzănești (județul Hunedoara), iar preotul ne-a spus că e din Vața de Sus (județul Hunedoara) și că a fost mutată mai întâi pe un alt deal de fapt, tot în Luncșoara, atunci când a venit în comunitate, iar de acolo a fost mutată pe delurețul acesta, unde se află și acum. E și destul de atipică pentru zona noastră, în ceea ce-i privește volumetria. Pare mai specifică zonei Apuseni. Apoi, știm că a avut pictură interioară, dar nu se mai păstrează decât iconostasul, care – din câte am înțeles –  a fost pictat de Ioan Demetrovici, un pictor renumit pentru executarea picturii murale la numeroase biserici din zona Banatului. El a pictat și în Biserica din Tomești, care este foarte aproape de Hălmagiu și Hălmăgel, inclusiv de Luncșoara. Știm că la această biserică din Luncșoara a fost pictat și altarul de către el, dar nu se mai vede pictura. Ori a fost văruită, ori a fost dată jos și tencuit peste… încă nu știm. Urmează să cercetăm.

    Special Arad: Știți din ce an e biserica, aproximativ?

    Amalia Ignuța: Și asta e cu semnul întrebării. Având în vedere că a fost adusă din altă parte și încă n-am aflat de unde, nu putem spune cu siguranță decât în urma unui studiu dendrocronologic, care presupune să luăm mostre din diferite elemente din lemn, în funcție de ce decidem împreună cu alți specialiști. Există o bază de date, cred că în Cluj, care acoperă câteva sute de ani și astfel, comparând mostrele, am putea să ne dăm seama că lemnul a fost tăiat, de exemplu, la Crivina, în 1670, și se știe astfel că lemnul a avut 400 de ani în momentul în care a fost tăiat. Apoi, pot fi datate diferite bucăți din biserică ca să ne putem da seama și când au avut loc anumite intervenții pe clădire de-a lungul timpului, sau dacă învelitoarea e mai nouă decât corpul bisericii, dacă s-a înlocuit talpa – ceea ce de obicei se face, pentru că talpa e cea mai vulerabilă, fiind lângă fundație, lemnul se putrezește din cauza ploilor. Din sursele bibliografice pe care le-am găsit, am aflat că biserica ar fi fost adusă la Luncșoara undeva în anul 1800 și ceva, prin secolul XIX. La Luncșoara de Jos… mai există o Luncșoara de Sus, dar e aceeași comunitate.

    Special Arad: Voi o să supervizați lucrările până la capăt, ca să nu vă treziți cu niște „opere de Dorei”?

    Amalia Ignuța: Noi suntem prezenți pe șantier până la finalul intervenției de urgență.

    Special Arad: Ce urmează după restaurarea Bisericii de la Luncșoara? Am înțeles că aveți planuri deja pentru alte obiective.

    Amalia Ignuța: Bineînțeles! Nu ne oprim aici.

    Maria Tămășan: Obiectivul „Ambulanței” este de minim două intervenții pe an. Deocamdată nu vrem să intrăm în promisiuni, dar printre alte obiective aflate în discuție era parcul de la Bulci. De asta am insistat pe ideea că nu ne ocupăm numai de clădiri, ci monumente istorice clasate.

    Amalia Ignuța: Va trebui să reluăm aceeași procedură pe care am făcut-o pentru Luncșoara, să evaluăm problema, să vorbim cu peisagiști și cu proprietarii, să vedem dacă doresc să colaboreze cu noi și în ce măsură ne sprijină. Deci noi ne-am gândit la acest obiectiv, dar momentan nu e decât o idee.

    Maria Tămășan: Practic, înainte să știm de Biserica din Luncșoara, noi am luat lista monumentelor istorice din județul Arad și am încercat să vedem în ce stare se află fiecare, să vedem care sunt prioritare. Nu am vorbit încă cu nimeni, ci am vrut doar să ne facem mai întâi o idee, o ierarhie. Pasul următor ar fi să le luăm la rând și să vedem unde există deschidere spre colaborare. Pe de altă parte, odată ce începem să activăm, vor apărea și solicitări, care, din nou, va trebui să fie supuse unor discuții, să vedem dacă se încadrează în obiectivul „Ambulanței” și să vedem cum putem ajuta…

    Special Arad: Proiectele pe care le alegeți trebuie să fie aprobate de inițiatorii principali ai „Ambulanței pentru Monumente”?

    Amalia Ignuța: Noi suntem colaboratori. „Ambulanța pentru Monumente” este o umbrelă sub care diferite asociații activează și colaborează. De exemplu, dacă eu nu am un specialist într-un anumit domeniu, mă poate ajuta o altă asociație din cadrul „Ambulanței pentru Monumente” cu un specialist cu care colaborează, ori unul care chiar face parte din componența asociației respective.

    Special Arad: Înainte de primul vostru proiect, cel de la Luncșoara, „Ambulanța pentru Monumente” a avut, la începutul acestui an, o expoziție la Camera de Comerț, apoi la Cinema Arta. Voi v-ați ocupat și atunci de aceste evenimente? 

    Maria Tămășan: Da. Așa a început, de fapt. La acea expoziție am întâlnit oameni noi, care au devenit membri în asociație. E vorba de Igor Bratu și fiica lui, Daria, Mihaela (care e și vicepreședinte al asociației noastre). Tot acolo i-am întâlnit pe Atti și Iulia. Toți sunt pasionați de patrimoniu și de astfel de acțiuni în aer liber.

    Special Arad: Și aveți de gând să faceți în continuare astfel de evenimente?… Evenimente auxiliare am putea spune, deoarece aici nu e vorba de o intervenție directă în reabilitarea unui obiectiv.

    Amalia Ignuța: Ne-am gândit la niște cursuri…

    Maria Tămășan: Ideea este că putem lucra pe un șantier dacă vremea este favorabilă. Asta înseamnă că în sezonul rece ne ocupăm de altceva, cum ar fi promovare, comunicare, cursuri pentru cei interesați, inclusiv evenimente caritabile pot fi făcute, după exemplul celor de la Transilvania de Sud. Important este încurajarea empatiei și ca fondurile să fie îndreptate spre patrimoniu.

    Special Arad: Amalia, tu ai avut mai demult o prezentare despre integrarea Cetății Aradului în circuitul public. Ai întocmit atunci un proiect serios, cu simulări, cu toată infrastructura și utilitățile posibile. Ai abandonat acel proiect – aș zice „visător”, având în vedere că autoritățile nu au mișcat niciun deget pentru realizarea lui – ori… există cumva o cale să continuați proiectul acum, cu o campanie în acest sens, prin intermediul „Ambulanței pentru Monumente”?

    Amalia Ignuța: Trebuie să ne gândim bine la subiectul ăsta. E unul vast. Dar nu, nu e abandonată ideea, doar se coace mai bine, odată cu experiența acumulată. Însă realizarea sa nu depinde de noi.

    Special Arad: Dar alte proiecte, tot așa… deocamdată „utopice”, dar poate cândva realizabile?

    Amalia Ignuța: În oraș te interesează, nu?

    Special Arad: Mai ales, dar nu neapărat.

    Amalia Ignuța: Suntem foarte pragmatici din fire, cu toate că și partea creativă este o bucată bună din ceea ce facem, dar… dă-mi un exemplu.

    Special Arad: Uite: Teatrul Vechi! (n. red. – interviul s-a realizat chiar lângă acest monument, la terasa cafenelei Joy’s)

    Amalia Ignuța: M-am gândit că o să zici asta!

    Maria Tămășan: Da, ar fi un proiect ambițios. Asta e o problemă și în același timp o provocare în municipiu, pentru că aici proiectele sunt complexe. Mă refer la context, nu neapărat la soluție, pe partea de arhitectură.

    Amalia Ignuța: Noi am putea să punem clădirea în siguranță, dar restul depinde de proprietar, ori de autorități. Putem să oferim, de asemenea, consultanță pentru etapele ulterioare, dacă vor să continue și să ajungă la un proiect de restaurare de la A la Z. Cam atât putem face noi prin „Ambulanța pentru Monumente”.

    Maria Tămășan: La fel și prin Asociația Culturală Vernacular. Practic, asociația noastră nu se dă în lături de la proiecte mai vaste, care dau spre un alt tip de intervenție, doar că e nevoie de o colaborare cu toți cei implicați. Cheia e la proprietar, tot timpul.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.