sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Interceptări în dosarul fostului ministru Adrian Chesnoiu. Implicată ar fi și soția actualului ministru al Agriculturii

    de - | 14 iulie 2022, 8:29 PM | Naţional

    0

    (foto: pressalert)

    Una din cele patru persoane căreia fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu (PSD) le-ar fi dat subiectele pentru concursul de angajare era „pila” lui „nea Petrică”, actualul ministru al Agriculturii Petre Daea, se arată în referatul DNA trimis la Parlament pentru ridicarea imunității fostului ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, conform G4media.ro. „Pila” lui „nea Petrică” era Mihai Cosmin Corobea, în telefonul căruia procurorii au găsit la percheziţia informatică un contact notat: „Nasa Cami Luchi”, despre care procurorii spun că este soția lui Petre Daea, Camelia Luchian Daea. Adrian Chesnoiu i-ar fi cerut unui membru al comisiei de concurs să le dea „pilelor” subiectele „în mare”, nu în detaliu, ca să nu ia 10 şi să bată la ochi, ci doar să treacă examenul, potrivit documentului DNA.

    „Chiar la nea‘ Petrică vă găsirăți să …”, „Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte (râde). Da, măcar, drecu’, să i le rezov”, spune fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu în interceptări. Ministrul Agriculturii Petre Daea a refuzat să comenteze la solicitarea G4media.ro şi a Ştirilor TVR faptul că numele lui apare în documentul DNA.

    Ministrul Agriculturii a susţinut că nu îl cunoaşte pe Mihai Cosmin Corobea şi a închis enervat telefonul. Şi fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu a evitat să facă declaraţii, la solicitarea acelorași surse. Totuşi, Chesnoiu a precizat că Petre Daea nu a intervenit la el pentru angajarea lui Cosmin Mihai Corobea.

    Citeste mai mult pe:www.pressalert.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.