joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Întârzieri la plata unor salarii din sistemul bugetar. Precizările Ministerului Finanţelor

    de Special Arad | 14 mai 2022, 1:39 PM | Naţional

    0

    Ministerul Finanţelor dă asigurări că dispune de fondurile bugetare necesare pentru plata tuturor drepturilor salariale din sistemul bugetar, după ce vineri mai multe categorii de bugetari nu şi-au încasat salariile.

    Ministerul susţine că 60% din plăţi au fost făcute, iar restul vor fi încasate luni.

    “Ministerul Finanţelor dă asigurări că dispune de fondurile bugetare necesare pentru plata tuturor drepturilor salariale din sistemul bugetar. Din motive obiective, în data de 13 mai 2022, s-au înregistrat disfuncţionalitaţi ale sistemelor informatice partajate care asigură transferul sumelor în sistemul bancar, precum şi în sistemul de plăţi interbancare, înregistrându-se întârzieri parţiale la plată”, precizează sâmbătă Ministerul Finanţelor, conform news.ro.

    Instituţia precizează că 60% din obligaţiile de plată au fost realizate la timp, iar restul operaţiunilor de transfer se vor realiza luni şi că în toate cazurile este vorba despre termene de plată scadente în zilele de 14 şi 15 mai.

    “Regretăm neajunsurile create şi le dăm asigurări tuturor celor afectaţi că depunem toate eforturile pentru ca astfel de disfuncţionalităţi tehnice să nu se mai repete”, este mesajul reprezentanţilor Ministerului Finanţelor.

    Sursa: news.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.