luni, 1 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Ce s-a întâmplat în cazul bătăii cu pari de la Berechiu

    de Mihai Todoca | 29 iunie 2024, 1:27 PM | Știri Arad | Topic special | Urmăriți

    0

    Polițiștii din Chișineu Criș au reținut ieri doi bărbați, pentru 24 de ore, după ce aceștia au fost implicați într-o bătaie la Berechiu. Scandalul ar fi pornit de la o pășune.

    Așa cum am scris joi, la Berechiu s-a iscat un scandal între patru bărbați, care ulterior s-au luat la bătaie, în altercație folosindu-se și pari. Rănile suferite de cei implicați nu au fost superficiale, doi dintre ei fiind transportați la spital în aceeași seară.

    În urma cercetărilor polițiștilor, doi bărbați în vârstă de 56 și 26 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind anchetați pentru lovire sau alte violențe.

    Citește și: Bătaie cu parii în județul Arad! De la ce a pornit scandalul care a trimis doi oameni la spital

    IPJ Arad revine cu informații cu privire la motivul care a iscat bătaia:

    „La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 18.40, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost sesizați despre un scandal între 4 bărbați, în Berechiu, în urma căruia, 3 dintre cei implicați au necesitat îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal, în vederea clarificării stării de fapt.

    În urma cercetărilor, s-a stabilit că scandalul, și ulterior bătaia dintre persoanele implicate, ar fi fost declanșat de o neînțelegere privind pășunatul animalelor, pe raza localității Berechiu. La data de 28 iunie a.c., doi bărbați din localitate, de 56 și 26 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, urmând a fi luate și alte măsuri preventive, dacă se impun”, au declarat pentru Special Arad reprezentanții IPJ Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.