Întâlnire la nivel înalt la Nădlac. Președintele României discută cu omologul său din Slovacia
Știri Arad. Preşedinţii României şi Slovaciei se vor întâlni marţi, 11 octombrie, la Nădlac. Vizita acestora va dura două ore şi jumătate, având următorul program:
Primul sosit va fi preşedintele slovac Andrej Kiska (ora 17,30). Acesta, împreună cu primarul Ioan Radu Mărginean şi viceprimarul Dusan Somrak, se vor deplasa la Biserica Evanghelică Slovacă, apoi la Liceul „Jozef Gregor Tajovsky”.
De la ora 18.30, Andrej Kiska se întâlnește cu conducerea Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, la sediul UDSCR Nădlac. Întâlnirea celor doi președinți va avea loc la sala de sport din Nădlac Klaus Iohannis fiind aşteptat să sosească aici la ora 18.50.
Cei doi înalţi demnitari vor lua parte la o întâlnire cu membrii comunităţii slovace. Vor participa şi Jan Gabor, ambasadorul Republicii Slovace în România, Steluța Arhire, ambasadorul României în Republica Slovacă, Adrian-Miroslav Merka, preşedintele UDSCR.
Potrivit programului, la ora 19.50, Klaus Iohannis va pleca din Nădlac, la ora 20.00, urmând să părăsească Nădlacul şi Andrej Kiska, acesta decolând de pe Aeroportul din Arad la ora 20.20.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)