Instanțele federale ale SUA impun administraţiei Trump să reangajeze mii de angajaţi care au fost concediați





Instanţele federale au decis că mai multe agenţii au concediat ilegal angajaţi în perioada de probă. Administraţia Trump trebuie să îi reangajeze, în ceea ce pare a fi cel mai mare eşec al planului de reducere a birocraţiei, scrie AP, citat de Mediafax.
Judecători federali din California şi Maryland au ordonat joi administraţiei preşedintelui Donald Trump să reangajeze zeci de mii de angajaţi federali în perioada de probă, concediaţi în ultimele săptămâni.
Deciziile reprezintă cel mai mare eşec de până acum pentru planul lui Trump şi al consilierului său Elon Musk de a reduce drastic numărul angajaţilor guvernamentali.
Judecătorul James Bredar din Baltimore a stabilit că 18 agenţii federale au încălcat reglementările privind concedierile. Separat, judecătorul William Alsup din San Francisco a dispus reangajarea personalului concediat din şase agenţii, inclusiv Departamentele Apărării, Energiei şi Trezoreriei.
Conform estimărilor, 25.000 de angajaţi federali au fost concediaţi, iar alţi 75.000 au acceptat oferte de plecare voluntară. Nu este clar câţi dintre aceştia vor fi afectaţi de hotărârile judecătoreşti.
Comentariile portalului
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)
Parasutele Organizate Tactic au un mare "merit" in faptul ca Aradul ocupa locul 1 pe tara la raspandirea bolilor transmisibile care erau aproape eradicate in urma cu 30 de ani. Si medicii (...)