vineri, 2 mai, 2025

Special Arad Logo

    Inspectoratul Școlar Județean Arad a organizat două etape regionale la oină și fotbal. Județul Alba a câștigat trei din cele patru categorii

    de Dan Lazăr | 30 aprilie 2025, 8:37 AM | Sport | Știri Arad

    0

    Faza regională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la oină a adus două surprize negative, liceenii din Gurahonț nereușind să se califice la etapa națională, așa cum au făcut-o mai an de an, fetele și băieții din Sebeș – Alba urmând a juca pentru medaliile naționale. La „zona” de fotbal Under 10 au „plecat” mai departe fetițele din Bistra – Alba și băieții de la „Carmen Sylva” Timișoara.

    „În 28 aprilie, Inspectoratul Școlar Județean Arad a organizat, la Șimand, etapa zonală, a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la oină, destinată elevilor de liceu, fete și băieți. Evenimentul sportiv, a adunat 64 de elevi din județele: Arad, Alba, Hunedoara și Timiș.

    Echipa feminină, cât și cea masculină, reprezentând județul Alba, au reușit performanța de a se califica la etapa națională! Felicitări și echipelor de fete și băieți ale Liceului „Ioan Buteanu” din Gurahonț, județul Arad, care au obținut titlul de vicecampioni zonali.

    Suntem mândri de toți participanții pentru determinarea și spiritul de echipă arătate pe teren. Le dorim mult succes celor care merg mai departe la faza națională. Mulțumim gazdelor, sponsorilor S.C. Textile Medicale S.R.L. Arad și Bijuteria Eurosilver Arad pentru susținere și Crucii Roșii Arad pentru asigurarea asistenței medicale”, ne-a informat ISJ Arad, prin inspectorul de specialitate Rodica Lucian.

    Fotbal, soare și bucurie la „Cupa Tymbark Junior” – U10, etapa zonală

    „Marți, 29 aprilie, Inspectoratul Școlar Județean Arad a găzduit la terenul de fotbal Șega din Arad, competiția de fotbal „Cupa Tymbark Junior” – categoria de vârstă U10 fete și băieți, o întrecere sportivă din calendarul național școlar.

    Peste 120 de elevi, fete și băieți, din județele Arad, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș s-au întrecut pe teren, într-o atmosferă plină de energie, fair-play și pasiune pentru sportul rege.

    Campioanele etapei zonale sunt echipa fetelor din județul Alba și echipa băieților din județul Timiș. Rezultate remarcabile pentru Arad: băieții de la Școala Gimnazială „Caius Iacob” Arad au obținut locul III, iar fetele de la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad, s-au clasat pe locul IV. Felicitări tuturor participanților pentru implicare și dăruire. Mulțumiri speciale colegilor din comisia de organizare pentru efortul depus”, ne mai informează inspectorul de specialitate.

    oina 2 oina medalii

    Citește și: Sportul național se practică cu succes în județul Arad! Echipele școlare din Gurahonț și Șimand s-au calificat la turneul final al Olimpiadei Naționale de oină

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.