marþi, 29 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Înscrierile la Timotion 11 se prelungesc până pe 5 mai – aleargă, pedalează și susține o cauză bună!

    de Special Arad | 29 aprilie 2025, 3:11 PM | Regional

    0

    Înscrierile pentru Timotion 11, cel mai mare eveniment sportiv cu scop caritabil din vestul țării, se prelungesc până pe 5 mai! Startul oficial va avea loc pe 11 mai, în Piața Huniade din Timișoara.

    Participanții pot alege una dintre cele 9 curse de alergare sau pedalare, cu distanțe potrivite pentru toate vârstele și nivelurile de pregătire – de la 1 km până la semimaraton. Taxa de participare poate fi direcționată către unul dintre cele 30 de proiecte comunitare din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin.

    În plus, cei care doresc să se implice mai mult pot deveni fundraiseri pentru proiectul preferat, strângând fonduri alături de familie și prieteni. Pentru cei care nu pot ajunge fizic la Timișoara, cursa „Timotion Everywhere” le oferă șansa de a participa de oriunde din țară sau din lume.

    Pe lângă competițiile sportive, Timotion pregătește o zi plină de activități în aer liber, standuri interactive și ateliere creative în Parcul Civic – pentru o experiență completă dedicată mișcării, sănătății și solidarității.

    Înscrierile se fac pe www.timotion.ro. Implică-te, mișcă-te și susține proiectele care transformă comunitatea în bine!

    Timotion este cel mai amplu eveniment sportiv cu scop caritabil din vestul României, organizat de Fundația Comunitară Timișoara și Clubul Sportiv Alergotura. Mai mult decât un eveniment sportiv, Timotion aduce împreună oameni activi, organizații și companii care cred în puterea mișcării și a implicării civice.

    Ajuns la ediția cu numărul 11, evenimentul încurajează un stil de viață sănătos și dezvoltă cultura filantropiei locale, demonstrând că binele se face în pas alert – sau pe două roți. De la prima ediție și până azi, Timotion a reunit peste 30.250 de participanți, a implicat peste 1.200 de voluntari și a generat donații de peste 3,2 milioane de lei, direcționate către 163 de proiecte care schimbă comunitățile din vestul țării.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.