sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Înmatricularea și radierea online a mașinilor, pe masa Guvernului. Măsura ar salva 31 hectare de pădure anual

    de - | 24 mai 2023, 8:15 AM | Naţional

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Guvernul vrea să reglementeze miercuri prin Ordonanță de urgență înmatricularea și radierea online a mașinilor, proces care ar reduce deplasările către mai multe autorități, dar și volumul de hârtie utilizat: aproximativ 31 hectare de pădure ar putea fi salvate anual, prin eliminarea copiilor documentelor necesare în acest proces, notează Hotnews.ro.

    Guvernul are pe agenda ședinței de miercuri proiectul de ordonanță de urgență care reglementează procedura de înmatriculare și radiere online a autovehiculelor, un proces care acum înseamnă deplasări la mai multe autorități și completarea a zeci de formulare și copii xerox.

    Guvernul a calculat și impactul asupra mediului:

    „Adoptarea proiectului ar putea genera un impact pozitiv asupra mediului prin reducerea numărului de deplasări între autorități și a traficului rutier asociat acestor operațiuni, reducerea volumului de hârtie utilizat în proces (cca. 31 hectare de pădure ar putea fi salvate anual, prin eliminarea copiilor documentelor necesare în proces) dar și prin simplificarea interacțiunii între autoritățile publice.”, se arată în nota de fundamentare.

    Datele statistice ale Direcției generale permise de conducere și înmatriculări din MAI arată că, anul trecut au fost eliberate 1.455.388 certificate de înmatriculare (exceptând documentele emise ca duplicat al unor certificate deteriorate, pierdute sau furate), și au fost efectuate 167.847 operațiuni de radiere.

    „Aceasta înseamnă că, anual, în aproximativ 1,6 milioane de situații, solicitanții acestor operațiuni sunt nevoiți efectueze deplasări între mai multe autorități, precum autoritatea de înmatriculare, organul fiscal local, și, după caz, organul fiscal teritorial al ANAF.
    În prezent realizarea tuturor operațiunilor conexe domeniului înmatriculării vehiculelor, necesită termene ce pot depăși 30 zile, prin prezentarea succesivă la mai multe autorități, termene ce ar putea fi reduse semnificativ prin stabilirea unor fluxuri simplificate de transmitere a datelor între instituțiile implicate”, se precizează în nota de fundamentare.

    Citește mai mult pe Hotnews.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.