Indieni și pakistanezi depistați la Arad, interziși să intre în România timp de șase luni





La sfârșitul săptămânii trecute, prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Arad au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor. Au fost depistați în situații ilegale 12 bărbați din India și Pakistan. În șapte cazuri, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni, informează Inspectoratul General pentru Imigrări.
La data de 5 noiembrie, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Județului Arad, în cooperare cu polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, au organizat o acțiune pe raza de competență, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor în țara noastră.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost depistaţi în situații ilegale 12 străini, cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani, șase din India și șase din Pakistan.
Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în România, în scop de muncă, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu au întreprins demersuri pentru prelungirea acestuia.
Pe numele persoanelor în cauză au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, iar în șapte cazuri, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân activitățile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului, anunță Inspectoratul General pentru Imigrări.
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?