joi, 2 mai, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule: Tragice accidente de circulație urmate de accidente mentale îngrijorătoare

    de E. Nola | 17 februarie 2020, 9:45 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    0

    Am zis să nu fac politică în acest început de săptămână, că-mi face rău la stomac, să mă ocup mai bine de dramele și tragediile cotidiene, așa cum se lasă ele, încet dar sigur, în capul arădeanului adevărat.

    Este drept, nu știm cum arată arădeanul adevărat, în viață nu am mai văzut unul cam de multă vreme, chiar dacă cei care susțin că au grijă de noi în diferitele lor funcții bănoase și pline de tot felul de privilegii se declară arădeni get-beget chiar dacă au ajuns la Arad prin repartiție de stat și de partid.

    La o adică, poți considera și asta drept un accident.

    Prin accident ajung unde ajung, după care te miri că toată activitatea lor este un șir de accidente nefericite, soldate însă cu imense pagube pentru cei care i-au ales sau nu i-au ales, dar tot cu ei s-au ales. Nimeni nu le cere însă să dovedească negru pe alb faptul că sunt apți, fizic, mental și psihic, mai ales psihic și moral, să conducă o instituție, un oraș, Doamne feri!, o țară întreagă.

    Însă dacă un boșorog produce un accident de circulație FB-ul intră în trepidație, cerând măsuri drastice și în mod deosebit interzicerea ca de la o anumită vârsta să conduci mașina. De la 65 în sus, zice în petiția inițiată de o arădeancă focoasă, revoltată peste poate în urma accidentului mortal de la Vladimirescu din săptămâna care a trecut.

    2 2

    Adevărat, a fost acolo o tragedie, șoferul de 79 de ani accidentând două femei pe trecerea de pietoni, dintre care una, pe deasupra însărcinată în luna a patra, nu a supraviețuit nenorocirii.

    Arădeanul, dar mai ales arădeanca de pe FB – pe undeva explicabil prin natura accidentului – s-a luat imediat de vârsta omului, fără să cunoască de altfel circumstanțele exacte ale accidentului, decretând ultimativ: bătrânii la volan reprezintă un pericol, a sosit, așadar, momentul să fie blocați și lăsați pe șosele doar dacă au un examen medical periodic care atestă că nu sunt încă ramoliți de tot, nu sunt încă legume la volan.

    Nu m-aș fi apucat să dezbat acest fenomen dacă vedeam că tema este abordată normal, firesc, o încercare de a îmbunătăți situația. În cunoștință de cauză. Adică, să constat că oamenii care vorbesc știu ce vorbesc, nu vorbesc doar așa ca politicienii, să se afle în treabă. Să-și dea importanță. Să impresioneze măcar prin vorbe, dacă prin fapte nu sunt capabili.

    Aici, de exemplu, nu bătrânii sunt de vină, nu vârsta este de incriminat. Dacă faci asta nu te deosebești cu nimic de demagogii semianalfabeți care te amețesc cu textele lor de doi bani. Nu ești cu nimic mai bun ca cei care consideră că de vină sunt femeile, asiaticii, necreștinii, migranții, țiganii, ungurii, evreii, Soroș sau Coldea sau toți la un loc, dar niciodată cel care vorbește.

    Vorbești din burtă și te dai mare. Habar nu ai că în Codul Rutier este deja prevăzută obligația medicilor de a se sesiza dacă observă la pacienții lor afecțiuni care ar putea periclita capacitatea de a șofa. Aceasta obligativitate a fost introdusă chiar în toamna trecută, dar tu habar n-ai și dai din gură, de parcă tu ai fi cel care le știe pe toate, plus încă odată pe atâta. Ca un politician ce ești în cele mai umede vise ale tale…

    3 2

    Și în timp ce parchezi pe locul rezervat persoanelor cu handicap. Sau nu acorzi prioritate și te rățoiești la celălalt, enervat că ăla nu realizează cât ești de ocupat vorbind la telefon în trafic. Păi, sigur, tu ești tânăr, activ și preocupat, în timp ce el este, evident pensionar. Și tot se grăbește…Unde naiba, că nu mai are decât moartea în față.

    Semnificativ este că în aceste comentarii referitoare la tragicul accident de la Vladimirescu nu s-a pus nimeni în pielea acelui șofer de 79 de ani. Să se gândească la drama acelui om care nu mai aștepta moartea nimănui în afara celei proprii, ajuns să omoare o femeie însărcinată. Și nu pentru că nu se știe cât va sta în pușcărie, ci pentru gândul acesta care nu-i va da pace cât va mai trăi.

    Așa cum nici vatmanul de patruzeci de ani nu va mai avea liniște știind că din cauza neatenției sale a murit o femeie. Chiar dacă femeia avea 83 de ani.

    Și uite, revenind pe nesimțite la politică, adică exact acolo unde nu am vrut, avem răspunsul și la întrebarea de ce ne conduc ăștia și de ce își pot permite să ne râdă în nas când ne arătăm nemulțumirea și revolta în fața neseriozității și matrapazlâcurilor lor.

    4

    Pentru că până ne comportam astfel nu au de ce să se teamă!

    Până când numărăm copacii din pădure fără să ne dăm seama că ne-am rătăcit de mult, ei se pot uita la noi de sus cu rânjetul acela patentat întipărit pe fețele celor mai mulți dintre politicienii noștri.

    Până când îi urmăm în lipsa de cultură și responsabilitate nu au de ce să se teamă, fiind convinși că nici noi nu suntem mai buni ca ei, ne agităm doar ca să ne aflăm în treabă, doar să nu se vadă că ne doare undeva de ceilalți. Și pentru că suntem invidioși în cele din urmă. Pe toate și pe toți care o duc mai bine ca noi.

    Până când nu realizăm că sistemul este corupt și ineficient, unul clădit pe minciună și furt, iar noi, până când gândim și ne comportăm ca ei, facem parte din sistem.

    Și vom spune  și susține tâmpenii, exact ca cei pe care îi criticăm nevoie mare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.