Nu glumesc, chiar dacă este ultimul „încetinitor” din acest an, un fel de scenetă de Revelion mai puțin reușită, că doară nu e cu Dem Rădulescu și Puiu Călinescu.

Pardon, uit mereu de vârstă, chiar dacă tocmai în aceste zile – nu spun care – împlinesc una frumoasă – așa se spune, pentru mine nu pare chiar așa -, cei de acum, cei sub patruzeci, poate nici nu mai știu cine a fost Dem și Puiu. Asta ca să nu mai vorbim de Toma.

Habar n-am cine sunt comicii vestiți ai ecranului pentru cei de acum, eu am rămas la Stan și Bran, eventual Mel Brooks, iar la noi m-am oprit la Jean Constantin.

Nu-i nicio problemă însă, toată viața publică s-a transformat mai nou într-o comedie, din păcate de calitate proastă, umor forțat și poante de tot rahatul. Nici Bibi nu mai e ce a fost, dacă e Marți abia dacă mai știi unde este Bibarț, ce să mai vorbim despre Rondul de seară despre care istoricii picturii au arătat mai de mult că de fapt a fost la lumina zilei, numai că vremea trece, vopseau se învechește și tot așa, nici lumina nu mai este ce a fost pe vremuri.

Și ce bine a început anul!

Sergiu Bîlcea era candidat la Primărie, Bibi la parlament, alături de alții ca el și ceilalți, înainte de toate și de toți Lazăr Faur. Tehnodomus a deschis noi șantiere, UTA promova în prima ligă, e drept pe la sfârșitul lui februarie se zvonea de ceva virus, dar nimeni nu se gândea că va trece un an până să ne dumirim că nu este vorba doar de virusul bine cunoscut al politicianismului neaoș combinat cu cel al înavuțirii peste noapte din sudoarea poporului, boală veche față de care ne-am asigurat de secole imunitatea.

Se apropiau campaniile electorale, alegerile de la care speram să schimbe fața țării și a Aradului, să mai apară și chipuri noi, nu doar obrajii groși cu care ne-am obișnuit și de care ne-am plictisit ca de poantele repetate la nesfârșit de la programele de Revelion.

Nu-i vorba, până la urmă a venit și surpriza, chiar la sfârșit, în Decembrie, atunci când Domnul Nagy a devenit deputat arădean în culorile aurite ale vechiului PRM. Păcat, păcat de sângele vărsat, am zice, dar nu o mai zicem că nu mai este Vadim să ne aplaude.

Dar nici măcar victoria din nimic a Domnului Nagy nu poate șterge impresia generală: țara e pe ducă, iar Aradul s-a dus de mult.

Dacă ar fi să enumerăm schimbările arădene din acest an, le putem număra pe degetele unei mâini. Sau de picior: Sergiu Bîlcea a devenit deputat alături de Glad Varga, Wiener l-a schimbat la Camera Deputaților pe Sergiu Vlad, cel care i-a luat locul în Senat, tot la fel Fifor cu Pistru, singurul care a rămas neschimbat și nu știm dacă asta e de rău sau de bine, este Domnul Faragó, cel care va sta alături de deja pomenitul Domn Nagy la Camera Deputaților. Ca între unguri, așa.

Lazăr Faur a devenit viceprimar, secondându-l cum nu se poate mai bine pe Călin Bibarț – sunt la fel, nu se pricep, dar știu să dea din gură -, singura incertitudine fiind numele celui de al doilea vice de la Primărie. După ce au reușit să scape de unicul candidat care îi încurca prin competența-i evidentă, rămâne să aleagă între Galea de la defunctul PMP și Stana de la USR-ul care se simte din ce în ce mai bine, nefiind însă exclusă o nouă lovitură de maestru a la Falcă: realegerea lui Levi Bognár, în fond dacă e vorba de schimbare, să știm și noi cum s-o modificăm mai bine.

În rest toate-s noi și vechi sunt toate: Iustin Cionca, secondat de Andrei Ando taie și spânzură la CJ, Ghiță poate dormi liniștit pe avionul de Bruxelles, până sunt ăștia doi la județ musca iese din lapte doar ca să intre în rahatul de lângă. Cetatea rămâne cetate, armata armată – că era să avem un prim-ministru general dacă nu i se spunea lui Johannis de la Berlin că al doilea război mondial s-a terminat de 70 de ani -, Mețianu cu băncile sale ocupate de bătrânii obosiți în drum spre Piața Mare, cea care tot piață rămâne, chiar dacă se va muta odată, cândva, undeva. Pistele de bicicletă rămân la fel de alternative și periculoase, iar suprafețele realizate de Tehnodomus la fel de vălurite, să nu spună arădeanul că e plictis mare în orașul lui iubit.

La Filarmonică se apreciază în continuare că ar fi bine să cânte alții, la teatru n-are rost să mai vorbim că oricum este în plus într-un oraș unde vedetele spectacolelor sunt primari, președinți și deputați, eventuali senatori sau pe acolo, ce mai contează.

Înclinăm, așadar, să-i dăm dreptate junelui-prim Bibi Bibarț, cel care, atunci când consilierii se arătau indignați că nu sunt aleși viceprimarii, i-a liniștit arătându-le că nu e nicio problemă, el de luni de zile, chiar de peste un an și mai bine, activează fără ei și nici nu se observă.

Într-un oraș unde nu se întâmplă nimic, din care lumea pleacă în valuri să-și găsească ceva rost în viață prin alte locuri, contează prea puțin, spre deloc, cine, unde și cum se face că lucrează.

La Anul și la Mulți Ani, Dragi Arădeni!