Încetinitorul de particule: Povestiri de speriat cu Omul Nou. Cu Dragnea, Viorica, Ghiță Falcă, Doru Sinaci și mulți alții

    de E. Nola | 11 iunie 2018, 9:00 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    12

    Recunosc, măcar atât să fac, că mitingul-protest al lui Liviu Dragnea, la concurență oarecum ciudată cu Bucharest Pride, nu a reușit să-mi trezească nici interesul, nici curiozitatea, înțelegerea mea fiind absolut satisfăcută de bancul născut – ce să faci, românul înainte de a fi poet, este umorist – la repezeală, precum un fenomen straniu de combustie internă.

    Se zice că tatăl bucureștean îl întreabă sâmbăta care a trecut pe fiul său care se pregătește vizibil intens de plecare: Unde te duci fiule? La miting, răspunde acesta plin de importanță. Tatăl, după ce se gândește un pic, îi răspunde: Sper că ești gay!

    De fapt, am impresia că cei adunați în fața clădirii guvernului ambalată în tricolor, dincolo de mici și bere, nu prea știau pentru ce s-au adunat ei acolo, așa cum a dat de înțeles și Liviu în cuvântarea sa prin care a schițat proiectul de țară ca în codru: pentru el sau pentru Simona Halep.

    Câștigătoarea primului Grand Slam din carieră, micuța tenismană – care atunci când câștigă este revendicată de o țară întreagă, ca atunci când pierde să fie renegată tot așa -, a încurcat socotelile lui Liviu, devenind de la tribuna protestului organizat impecabil după modelul Marelui Cârmaci – minus gunoaiele rămase după ei –, adevărata vedetă a manifestației, astfel încât cei mai mulți nu mai știau dacă au venit s-o scape pe ea de pușcărie sau pe Liviu.

    Absența celor 1500 – mai precis, mult peste 1700, așa cum ne asigura într-o postare dumnul Tripa – de pesediști duși la București din Arad nu s-a prea simțit în orașul de pe malul Muresului, a și plouat, e drept, toată ziua, iar în astfel de momente arădeanul mediu se ia după Dani Dascălu, privindu-și la nesfârșit șlarfii prin reflexiile sticlei de bere.

    Cu atât mai mult cu cât săptămâna care a trecut a stat în umbra regenerării urbane a Micălăcii – o comună mare unită cu Aradul doar după primul război mondial – care n-a fost niciodată oraș, în ciuda blocurilor plantate acolo de comuniști. E o problemă totuși cu această regenerare care nu se știe exact cât costă, varianta primarului fiind de 5 milioane de euroi, în timp ce Doamna Pistru de la Apă și Canal vorbește de lângă Domnul Bănățean de cincizeci de milioane.

    Lucrurile s-au clarificat până la urmă, Falcă vorbind în Micălaca de fondurile pentru ei, valoarea totală a investiției fiind de 50, așa cum bine a știut Doamna Pistru de la Apă-Canal.

    Ceea ce nu se înțelege în continuare este scopul acestei regenerări urbane, țintită din câte se pare să ascundă banii aceștia frumușei prin cartiere, clădirile istorice din centru fiind condamnate în continuare la degradarea finală.

    Nu chiar toate însă, uite, de exemplu, Palatul Cultural – construit original ca mausoleu dedicat celor 13 generali revoluționari executați aici – este în prag de finisare, eternul Tehnodomus, sacrificând UTA, a optat pentru cultură, terminând cu o întârziere de nebăgat în seamă renovarea Palatului.

    Palat care găzduiește un muzeu, o sală de concerte și adunări de partid și alte evenimente mai puțin însemnate.

    Directorul de când ne știm al muzeului, Domnul Peter Hügel, și-a anunțat demisia în acest moment festiv și de cumpănă în același timp.

    Ceea ce nu știm sigur sunt motivele din spatele gestului său, având în vedere că a rămas în ultima vreme singurul profesionist calificat și competent la conducerea unei institutii de cultură din Arad, această mare Micălaca, cum zice Domnul Medeleanu, ușurându-ne astfel și  răspunsul la întrebarea pe care ne-o punem unii dintre noi: de ce începe Ghiță Falcă ascunderea milioanelor în Micălaca?

    Răspunsul, chiar dacă pare mai dificil, e la vedere, iar în acest punct se unesc evenimentele de la Arad, atâtea câte sunt, cu marile manifestații, din ce în ce mai multe, de la București.

    Este vorba până la urmă de realizarea visului lui Ceaușescu, de împlinirea visului milenar al omenirii din cele mai vechi timpuri: apariția omului nou, al activistului politic global postmodern.

    Îndiferent de unde ar fi, el, omul acesta nou, activistul global postmodern are câteva trăsăsturi care îl diferențiează de predecesori: lideri de orice fel, oameni care se puneau în fruntea puhoiului care se îndrepta într-o anumită direcție, contează mai puțin care.

    Spre deosebire de aceia, care se mai pricepeau la câte ceva: activistul nou nu se pricepe la nimic, dar cel mai puțin se pricepe la ce este pus să facă.

    Exemplarul absolut pare că s-a întrupat tocmai la noi, România intrând astfel în plutonul fruntaș al evoluției globale din zilele noastre: Viorica Dăncilă, prim-ministru al României de ceva timp, exemplificând perfect despre ce vorbim noi aicea.

    Pusă să conducă treburile unei țări, Viorica nu ar fi în stare să conducă o oaie până la berbec și în general îți dă impresia că ar avea probleme să meargă singură până și la veceu.

    Activistul nou este prin excelență o marionetă mișcată de cel care, precum soarta cea cruntă, mișcă lucrurile exclusiv în interes propriu, neavând nicio treabă cu interesele comunității în numele căreia vorbește.

    Dragnea în cazul țării, Falcă la Arad, Viorica și ceilalți la București, Geanina Pistru și ceilalți la Arad. Adevărul este că noi, cei de la Arad, avem motive de bucurie, marionetele nostre fiind net superioare marionetelor cu care operează central Liviu Dragnea.

    Chiar dacă nu fac ceva la care se pricep – în cazul lor întrebarea dacă se pricep la ceva este întotdeauna binevenită – ai noștri au mai făcut câte ceva la viața lor, au fost, de exemplu, vânzătoare sau ziariști obscuri gata mereu să trădeze pentru un ban în plus.

    Pe undeva, ai noștri locali, spre deosebire de Viorica centrală, își urmăresc și ei scopurile lor în umbra interesului marelui om pe care îl servesc și îl parazitează în același timp.

    Ajunsă prim ministru, Viorica Dăncilă a ajuns și la capăt de drum, în timp ce ai noștri abia au început escaladarea vârfurilor slugărniciei, Geanina stând la așteptare și numărând euroii lângă Domnul Bănățean, Doru Sinaci, venind puternic din urmă, de puțină vreme director la Biblioteca Județeană, gata să sară, din câte se zvonește, în postul vacantat prin demisia lui Peter Hügel.

    Marea problemă, atât centrală cât și locală, chiar globală, este că în urma activistului de tip nou nu rămâne nimic, eventual doar gunoiul…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Partea cea mai buna, pentru care PSD-istii aradeni se mai si supara e cand le spui ca sustin un hot parvenit din Teleorman, care dupa ce a condus judetul ala in jumatate din timpul scurs de la revolutie, l-a lasat la final intr-o stare de saracie lucie. iar cei de la PSD central au atat de multa incredere in PSD-istii aradeni, incat au trebuit sa-l trimita pe Fifor aici, care e la fel de aradean ca si Falca. 🙂 ce sa faci, asta-i viata.

      +9 voturi
      +1
      -1
    2. PSD a evoluat foarte mult! Ma bucur! Doresc atat de mult o staga moderna Romaniei! Va fi mai greu de realizat peste cei 50 de ani de communism si dictatura… dar sunt sperante!
      PNL a involuat… regret sa spun asta! dar asa e!

      Una peste alta nu sunt inca in cote de normalitate… dar putem spera!

      Probabil si noi fiecare mai avem de renovat in mentalitate si educatie… Calatorim, observam, citim, analizam… retinem…

      --1 voturi
      +1
      -1
    3. Dar cea mai periculoasă situație din RO este populismul deșențat al așa zisei „drepte”, ce a canibalizat pur și simplu toate valorile reale ale liberalismului și conservatorismului tradițional. Tactica de exagerare fără limită a lipsurilor de pe trotuarul de vizavii, asocierea celor de azi cu ce a existat acum 25 de ani, promovarea fricii … lipsa de demnitate și adevăr în discursul „politic”, lipsa de substanță, …. Război, Război, Război … cu orice preț. Violență verbală și Ură.
      „Cavalerii dreptei creștinești tradiționale” ne îndeamnă să ne urâm noi românii, unii pe alții.

      Dacă nici atunci când trebuie să ne sărbătorim puținele valori rămase, nu ne putem abține de la gesturi golănești, atunci ce bun pot aduce cei ce se erijează în salvatorii României? Huiduiala de ieri a demonstrat doar că la Război orice este permis. În ochii Simonei am văzut deruta și jena ce i-a urmat, când a înțeles ce se întâmplă. Nu merita ca un moment unic și singular din viața publică, să fie împroșcat cu dejecții. De ce au făcut-o? Probabil ca nu cumva nici pentru o oră să nu uităm să ne urâm.
      Discursul jegurilor ce reprezintă această „doctrină” de pe toate mediile, este dezgustător și enorm de antiromânesc.

      Iartă-ne Simona! Nu te merităm!

      0 voturi
      +1
      -1
      • Domnule Pan!

        Cadeți exact în ceea ce reproșați adversarilor: intoleranța față de cum se manifestă ceilalți.
        Iar în ceea ce o privește pe Simona Halep, ea este o sportiva de performanță care, ca orice sportiv de performanță, își forțează limitele în nume propriu pentru celebritate și bani.
        Nu are rost s-o canonizați, este mult mai bine atât pentru ea, căt si pentru neam, nemaivorbind de Dumneavoastra, ca lucrurile să rămână la locul lor.
        Neadecvarea, încercarea de ne ne da alții decât suntem, cum ați văzut produce monstri pe toate planurile si în toate parțile.
        Un guvern care organizează o demonstratie impotriva abuzurilor este la fel de penibil ca o opoziție care nu urmareste decât puterea iar impreuna la fel de penibili ca cei care cred, indiferent ca sunt la putere sau in opozitie, ca Simona Halep joaca pentru ei.

        +1 voturi
        +1
        -1
        • Simona este o româncă, ce nu-și reneagă neamul. Nu a fugit, imediat ce a început să câștige bani serioși, … în de ex. Monaco, cum o fac multe alte tenismene. Ieri a fost o sărbătoare a reușitei ei și prezența a fost benevolă. O sărbătoare a performanței sportive. Și la ea au fost invitați toți Românii.

          Iar restul explicației cum că „Ea” luptă pentru bani și propriai persoană, etc, etc … o explicație de prisos. De parcă eu am dat dovadă de atâta neștiință, încât aveam nevoie de explicație de la cel ce le știe pe toate mult mai bine. Doar pentru faptul că nu pot fi de acord cu huiduiala jegoasă de ieri?

          Nu faceți decât să confirmați spusele mele anterioare, „La război totul este permis.”
          Există doar două posibilități … și tot dv îmi reproșați lipsa de toleranță??? Cum am mai scris pe aici https://specialarad.ro/despre-dubla-masura-si-radicalism-nu-esti-cu-noi-esti-dusmanul-nostru/

          --1 voturi
          +1
          -1
          • Inainte sa raspundeti, incercati sa intelegeti ce sustine celalat.
            Este elementar.
            Nu am sustinut ca la razboi totul este permis, am sustinut ca orice actiune produce reactiune, nu este parerea mea, este o lege a fizicii.
            In cazul de fata e o problema sociologica: cei care s-au dus in Piata Victoriei, organizati de activistii de partid, nu s-au mai dus si in Arena Nationala la intalnirea cu Halep.
            Doamna Firea nu a inteles asta, se credea si la Arena in Piata Victoriei.
            O lipsa de pregatire si competenta politica, nimic mai mult.
            Sau, ca sa folosim intelepciunile populare, atat de placute ei: fiecare pasare pe limba ei piere…

            +1 voturi
            +1
            -1
            • Sunt perfect impacat, Domnule Pan!
              Tin sa va anunt ca gainusele au ouat ieri perfect, e cam cald, dar mi-am facut o margherita si stau la umbra smochinului in curte, gandindu-ma la un text la care lucrez si care nu are nicio treaba cu cotidianul exploziv al Facebookului.
              E drept, pe Klaus il stiu de pe vremea cand era student la fizica la Cluj, fuma Carpati fara si nu-l puteau scoate din laborator.
              Pe Doamna Firea o stiu doar de la Antena 3, respectiv ca Doamna cu tipsia in etichetarea unor intelectuali ai neamului, poate nu atat de inteligenti ca si comentatorii de pe Facbook, dar mult mai cunoscuti in Occident.
              Nu prea vad cum vine aici respectabila Doamna Kovesi, dar daca ziceti, da, daca eram eu in locul Simonei si aveam dreptul sa aleg, cred ca ii alegeam pe astia doi.
              Nu de alta, dar sunt retinuti, eleganti, la locul lor, chiar se imbraca bine si adecvat ocaziilor, fara sa exagereze cu esarfa aia ca un primar de comuna la Nedeie, asa ca, eram mult mai linistit cu ei pe acolo ca nu vor sa ma foloseasca ca decor la lipsa lor de bun simt si educatie.
              Noroc, ca nu am castigat pana acum nici un Grand Slam si nici nu am deocamdata in proiect…
              Acum chiar va las, am treaba…

              +1 voturi
              +1
              -1
            • Este textul la care lucrați și vă gândiți, unul despre trenduri ale modei contemporane și haute couture?
              Nu de alta, dar văd că vă pricepeți și la asta.
              Oare ce o să mai născociți să puneți paie pe foc, la starea de asediu și conflict creată de gașca președintelui obstrucționist? De fapt nici nu este greu, că doar nu aveți nevoie de dovezi și nici de surse verificate.

              --1 voturi
              +1
              -1
      • Huiduiala de ieri a demonstrat ca ipocrizia se plateste. E incredibil discursul asta ipocrit. PSD-ul care nu face altceva decat sa tina oamenii in saracie, toti baronii astia locali ce urla acum pentru justitie nu au facut nimic pentru judetele lor, isi tin oamenii captivi si fara educatie, tocmai pentru a-i putea controla. PSD-ul e ca baietasul ala de la bloc ce vine, iti da un pumn, si apoi te injura ca si-a zgariat pumnul si apoi te suipa intre ochi in timp ce-si face cruce si spune “Doamne ajuta!”. Firea e exemplul cperfect de parvenit plin de ura si scarba, ce intre doua reprize de bagat pumnul in gura, vine si baga un tatal nostru. Ce e si mai culmea e cum se comporta PSD-ul in parlament, sfidant orice bun simt si libertate de exprimare a opozitiei, dar tot ei striga si fac pe cinstitii.

        Pana la urma cum e cu sobolanii aia?

        +2 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad