Zvonul că Orlando Toader, pletosul jurnalist arădean, proprietar al unuia dintre primele site-uri online de știri din oraș, ar putea candida la primăria din Sebiș, vacantată de ANI, adie de câteva zile prin lumea presei arădene fără să ajungă deocamdată să producă valuri.

Doar o știre amicală într-un online de asemenea amical, de parcă colegii de breaslă ar fi rămas înmărmuriți la această posibilitate neașteptată și pe undeva neverosimilă.

Desigur, zic ei, Orlando e un tip fain, un jurnalist cu vechi state de serviciu, ba mai mult, poate chiar se pricepe și la afaceri – în fond reușește să țină un site în aceste condiții total neprielnice – dar de aici și până la primăria din Sebiș calea este foarte lungă.

Orlando este un rocker autentic, unul dintre primele gesturi ale sale care au atras atenția în Arad și nu numai s-a petrecut încă în anii nouăzeci, atunci când, împreună cu un alt nebun frumos, actorul Călin Stanciu, cunoscut de amici drept Jupi, au început să facă parastas în fiecare an în ziua în care a fost ucis John Lennon.

De zece ani este sufletul unui festival de folk-rock la Bulci, anul acesta pregătind ceva asemănător și la Moneasa în deschiderea celei de a zecea ediții a întâlnirii Fest Maris de la Bulci.

Pe de altă parte, zic unii dintre colegi, faptul că în aceste condiții neprielnice se descurcă bine cu site-ul său indică oarecum ușurința sa de a naviga printre interese bănești și priorități profesionale, ceea ce, la urma urmei, ne relevă un simț al compromisului destul de acut pentru un jurnalist pur-sânge.

Dar, se știe, este din Sebiș, oamenii îl știu, a și lucrat acolo la radioul local înființat cam tot pe interese și relații politice cam obscure, cu alte cuvinte, de ce nu?

Viața jurnalistului local la Arad nu este deloc ușoară, posibilitățile sale sunt mult limitate față de orașele mai mari sau București, nu se poate supăra așa dintr-o dată ca văcarul pe sat, nu de alta, dar satul nu-i mai pune la dispoziție ciurda ș-atunci n-ai ce face, ajungi în cel mai bun caz brânză bună în burduf de câine.

Ar mai fi și problema cu Sebișul, ca de altfel cu orice localitate mai mare din județ în care politica nu se face pe ideologii de partid – de parcă altundeva s-ar mai face! –, ci pe baza relațiilor de rudenie, de amiciție, grupurile organizându-se în mod spontan pe reguli pe care le numim mai nou mafiotice, dar care, pe aici pe la noi, există de când e lumea și sunt considerate ca de la sine înțeles.

Sebișul, orășelul de 6000 de locuitori, la fel precum Chișineu-Criș mai la câmpie, reprezintă modele de continuitate, în fond atât Domnul Burdan de la Criș, cât și Gheorghe Feieș de la Sebiș sunt primari din timpuri imemoriale, venind din negura ceaușismului, reprezentând activistul de partid de provincie transformat în liberal peste noapte, dar reușind să convingă, într-un fel sau altul, de fiecare dată localnicii la alegeri că nu există gospodari mai vrednici ca și ei în tot orașul.

Feieș este baronașul Sebișului de aproape 30 de ani, interesele și relațiile sale fiind infiltrate în țesutul orășelului precum igrasia în clădirile vechi din centru, având și doi feciori gata să apere moștenirea lăsată. Nu-i așadar o situație usoară pentru cine ar veni să contracareze dominația clanului Feieș cu atât mai mult cu cât vechiul activist de partid mai nou este trup si suflet atașat ideii liberale așa cum este ea reprezentată la Arad de un alt Gheorghe, eternizat și el.

Nu ne miră așadar tăcerea colegilor, nici reținerea cu care Orlando recunoaște că a fost căutat ca o posibilă variantă pentru viitoarele anticipate de la Sebiș – vor avea loc sau în Mai sau la toamnă! – de câteva partide, altele decât PNL, dar și de câțiva oameni potenți din Sebiș, presupunem noi alții decât cei legați ombilical de Feieș.

Franc și fără ifose, jurnalistul arădean cu origini sebișene spune că până acum răspunsul său a fost de fiecare dată și pentru toți nu, ceea ce,  știe și el asta, deocamdată nu înseamnă mare lucru: în politică, ca și la cărți, nu joci cărțile mari la începutul partidei dacă n-ai toate atuurile în mână.

Ceea ce este sigur până acum: avem în față o posibilitate chiar interesantă, inedită până la urma urmei, ca un jurnalist să intre în politică fiind considerat o alternativa viabilă la un nomenclaturist de tip nou, dar mai ales recepționat ca fiind capabil să schimbe regulile jocului politic într-un loc în care aceste reguli se schimbă odată la un secol.

Și nu este vorba de situația arhicunoscută în care jurnaliști sunt aspirați pur si simplu de politic, pierzându-se pentru profesie de dragul influenței și a banilor.

Orlando Toader, chiar dacă a fost destul de viclean să se folosească de diversele interese politice care se intersectează prin oraș și județ pentru a-și susține publicația, nu face parte din tagma ilustrată de Ando si Ghender, cei doi care au început ca jurnaliști promițători, dar au ajuns foarte repede lacheii politicii locale, pierzându-și, înainte s-o fi dobândit de fapt, atât competența profesională cât și integritatea etică ca bază a oricărei competențe autentice.

În ceea ce mă privește voi urmări cu interes evoluția situației, în fond ar fi ceva unic, chiar și la nivel de țară, ca un ziarist cu mentalitate de rocker, un adept al mișcării flower-power, să ajungă primarul unui orășel în care de când îi lumea primari au fost doar cei care știau care-i șpilul, dar habar nu aveau cum se conduce și se administrează cu adevărat o comunitate în numele interesului comun și nu în cel al interesului personal sau al găștii din care faci parte.

https://youtu.be/7dyl0j3WU6Y