Încetinitorul de particule – Nu în premieră, dar la „The Premiere”, Bibi a fost mic și a rămas cu micu’

    de E. Nola | 2 mai 2022, 9:07 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    10

    Nu mă mai ascund după claviatură, recunosc spășit că găsesc din ce în ce mai greu evenimente și acțiuni demne de menționat legate de administrarea Aradului. Chiar dacă vicele Lazăr, da, cel cu pălăria de pelerin, ne comunică la conferința de presă că sunt în derulare investiții de jumătate de miliard de lei în Arad și că se lucrează în draci pe zecile de șantiere.
    Eu am un șantier pe Războieni, în Grădiște, de vreo două luni, din cauza căruia trebuie să ocolesc ca să ajung acasă cu mașina – se înlocuiesc ceva țevi bag seama -, mă gândesc că Domnul Lazăr le-a avut în vedere. La numărătoare, că la activitate nici nu ar fi cazul.


    Rămâne UTA, iar mai nou și echipa de baschet fete. Singurele lucruri care funcționează ca lumea pe aici, nu e de mirare că după conferința de presă fug toți la meci. La meciuri, mai precis, săptămâna trecută fiind deosebit de tumultoasă din acest punct de vedere. UTA și-a asigurat rămânerea în prima divizie, iar fetele de la baschet s-au luptat năprasnic pentru titlu. Cu Sepsi amândouă și la amândouă, de fapt trei meciuri, floarea cea vestită a politicii arădene era în primele rânduri. La baschet mai ales Bibi, cel care, cum vom vedea, mai nou nu are ce căuta lângă omul providențial. De Ghiță Falcă vorbim, evident.
    Are în schimb păreri. De Bibi vorbim, normal, de această dată. Nu neapărat în contradictoriu, mai exact în răspăr, manifestările în răspăr fiind o specialitate Bibarț. În acest spirit a vorbit și de investitorii de la UTA, respectiv cei, în frunte cu Simion Apreotese de la Alexander International. Pe care nu îi cunoaște, dar speră să îi cunoască, nu de alta, dar oricând e gata să discute despre bani.


    Au mai fost și niște vizite de ministru, inclusiv una de fost ministru. Iar acesta, de Vela vorbim, e un cunoscut al locului, posibil și lui Bibi, din moment ce omul este deosebit de interesat de vânătoare, probabil singurul lucru la care actualul nostru primar se pricepe pe bune.
    Domnul Marcel Vela, fost ministru de interne în guvernele Orban, și-a făcut apariția și la sindrofia penelistă despre care vorbim în cele de mai jos, un fel de eveniment monden care a încheiat vineri în trombă săptămâna politică arădeană în așteptarea grătarelor de duminică, 1 Mai.
    Sindrofia a a avut ca obiect și scop alegerea conducerii Ligii Aleșilor Locali, orice ar putea însemna asta. Nu e vorba de Liga 1, nici de Premier League, deci nu de sport vorbim noi aicea. Ci de primarii și consilierii PNL din județ, adunați ca să nu fie împrăștiați, dar mai ales, credem noi, să nu-și ia nasul la purtare. Și adunați nu oriunde, ci la complexul ceremonial (nunți, botezuri și sindrofii de partid) „The Premiere” de lângă aeroportul pustiu și vizavi de pădurea Ceala.


    Până și asta ne pune pe gânduri din moment ce până acum peneliștii conduși de Falcă se adunau la astfel de ocazii la un complex ceremonial mult mai cunoscut arădenilor, „Marem” după numele său.

    „The Premiere” este de anul trecut și printre proprietari se află și un politician local destul de cunoscut și popular, dar care, cel puțin din câte știm noi, nu era la PNL, ci la partidele chiar concurente. În frunte cu PSD, înainte de toate. Este drept, mai nou cele două sunt în alianță guvernamentală și se înțeleg al naibii de bine. Deci nimic deosebit la Arad din acest punct de vedere, așa încât îl înțelegem și pe fostul ministru al lui Ludovic Orban, de Marcel Vela vorbim, normal, cel care a transmis aprecierea conducerii centrale organizației arădene.
    Precis cui, nu prea știm, chiar dacă Bibarț era apropiat de Orban, în timp ce Falcă s-a cam dezis de el la timpul oportunist, dar, cum am spus, Vela este și vânător înfocat.
    Ceea ce este sigur, dacă vă uitați pe una dintre fotografiile făcute cu această ocazie și o comparați cu cea făcută la meciul de baschet, Bibi nu se simțea deloc în apele lui lângă aeroport. Noroc că nu sunt avioane, deci e evident, nu s-a speriat de ele. De ce s-o fi speriat Bibi la „The Premiere” putem doar bănui, având în vedere că președinte al ligii aleșilor a fost ales primarul din Ineu, cunoscutul Abrudan, cel aflat ani de zile la cuțite cu și mai cunoscutul Ghiță Falcă.


    Adică, cum ar veni, Ghiță nu i-a cerut mâna lui Bibi, a optat mai bine pentru un vechi adversar, indicând astfel foarte clar regula jocului. Ori ești cu mine, pare a spune Falcă prin acest scenariu – deducem că Abrudan, cel care, susținut de Ludovic Orban, a pierdut acum cinci ani în favoarea lui Petru Antal, s-a mai dat pe brazdă – ori poți urmări avioanele inexistente de pe aeroportul din Arad. Ori te duci la concertul Open Air direct pe aeroport să vezi cum o duc cei care mă ascultă și mă respectă!
    Sau poți să vorbești la Antena 3 cât vrei că aici la Arad nu te bagă în seamă nimeni, pentru arădeni primar este Lazăr Faur, el și pălăria sa, ceea ce este o aceeași Mărie, adică, pardon, Ghiță. În loc să faci pe neznaiul, dându-te rotund cu relațiile tale obscure, mai bine ai pune osul, uite așa cum fac ceilalți de aici din spatele meu.
    Geanina, imediat după mine, Cionca nițel mai lateral, Bâlcea și Lazăr cel pomenit, să nu uit nici de Ionel, asta ca să nu mai vorbesc de Doru Sinaci, cel care n-a fost nici măcar pădurar acolo, ci un amărât de jurnalist și acum uite-l în rândul doi, chiar dacă nițel plictisit. Ce să faci, la Prefectură e plictis mare, nu e ca în redacții.
    Asta e, Bibi dragă, dacă îl ascultai și te conformai, acum nu Abrudan, ci tu erai președintele Ligii Aleșilor Liberali.
    Adică, ca să rămânem la imaginea nunții de lângă aeroport: aceeași Mărie fără pălărie.
    Și un mic de 1 Mai…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Domnule, trebuie sa va spun ca ”incetinitorul de particule” functioneaza perfect. Atat de perfect incat particulele nu doar ca au incetinit, ci as putea spune chiar ca s-au blocat de tot! Acum, la ce ”particule” ma refer, banuiesc ca v-ati prins. Daca nu, nu 😊
      Si-acum, la subiect.
      Se pare ca nu va prindeti de niste ”chestii” nici acum, la peste 2 ani de la inceputul lor (daca nu cumva mai mult). Nu pot sa uit nici acum ”spectacolul” de invingator al lui Ghita, cu vesnicul viitor fost, vorba cuiva, Sergiu, transformat rapid in lacrimi de ”predare” a stafetei. Pentru toata lumea e evident faptul ca in meciul dintre Ghita&comp. si Bibi cel care a inscris inca din primul minut a fost Bibi, oricate simulari gen Liga alesilor locali ar face Ghita (apropo, daca nu v-ati prins, chestia asta organizata la ”The Premiere” a fost un paravan pentru sarbatorirea lui Ghita, ca sa nu plateasca el consumatia, ci partidul). In plus, ceea ce face Ghita e sa tot incerce ”transferuri” spectaculoase gen Messi la Real Madrid sau Ronaldo la Barcelona pe final in La Liga (sigur pricepeti unde ”bat”). Si, daca tot pomeniti de meciul de baschet si de prezenta ”elitei” politice la meci, iarasi nu ati observat punctul marcat de Bibi, cel care, desi avea loc la VIP-uri, a ales sa fie in mijlocul galeriei. Mie mi s-a parut un mesaj dublu, adica un fel de ”nu-s in echipa cu voi” si ”echipa mea sunt oamenii”. Hai sa admitem ca a fost un ”gol” inteligent. Ca Ghita se zbate sa tot demonstreze ca el controleaza tot ce misca in Arad (includ si judetul, evident), asta o vede toata lumea. Ca nu reuseste decat un aparent control, asta o vad doar cei care ”vad ce vad”.
      Ceea ce e si mai caraghios e stradania lui Sergiu si Lazar de a organiza tot felul de conferinte de presa in care sa convinga lumea ca de fapt Aradul e condus de PNL-ul care devine si el tot mai mult un viitor fost, cam la fel de caraghios ca efortul lui Iustin de a pune umarul la ”imaginea” sifonata a aceluiasi partid din care, faptic, nu scriptic, nici nu mai stii cine face parte.
      In astimp, vorba regretatului Gyuri, PSD-ul incearca sa prinda si el oleaca de culoare in obrajii cam palizi de ani buni in Arad, asigurandu-i astfel lui Bibi un minim control in CLM-ul unde bietul USR, conform retetei existente inca de la infiintare, face figuratie teatrala sub forma de opozitie la orice, numai opozitie sa fie (ca mai sunt naivi care-i cred, asta e treaba lor!). UDMR-ul face ce stie cel mai bine, de la nivel national la niveluri judetene: prezenta.
      In conditiile astea pare din ce in ce mai probabil ca peste 2 ani vom asista la un soi de ”Polivalenta reloaded”, in care castigatorul stabilit de partid va urca in aplauze frenetice pe scena doar pentru a-i inmana cupa adevaratului invingator.
      Personal, fara a fi fanul cuiva (ca mie mi-a trecut pofta de politica definitiv de la primele votari prin care ne-am trezit cu Iliescu, si el un ”Ceausescu reloaded”), cred ca ar fi nemaipomenit daca partidele din Arad ar lasa politica deoparte și nu i-ar pune bete in roate celui care, ne place-nu ne place, e primar. Mai ales ca primii care-i pun bete in roate sunt chiar penelistii. Aia care nu uita si nu iarta. Dar o incaseaza mereu. Asa ca Bibi si-a putut vedea linistit si cu pofta de mult mai popularul mic de 1 mai decat meniul cu fineturi de la ”The Premiere”.
      Pana una alta, ca si-asa m-am intins cam cat articolul acesta (iertare), Bibi-vanatorul trage mai bine la tinta decat echipa adversa care… tragi cu pusca, nu ia foc.
      P.S. Sa ne tina Dumnezeu sanatosi pana in 2024, ca am o tot mai mare convingere ca vom avea din nou spectacol. Parol, mon cher 😊

      +5 voturi
      +1
      -1
      • Da, încetinește, ce să facem…
        Și da, se poate vedea și de acolo, dinspre Bibi.
        Mă rog, oricum orașul e praf de oriunde ne-am uita, dar apropo de prezența lui Bibi în galerie, se pare că înainte a fost un apel telefonic care îi spunea că nu prea are ce căuta cu ceilalți. A fost, nu a fost, asta este, lucrăm din materialul clientului…
        Altfel, la fel vă urez!

        +3 voturi
        +1
        -1
        • Se pare ca avem ”surse” diferite. Daca dvs. v-a spus sri-ul ceva de apel (ca ei sunt cu nasu-n telefoane!), ei bine, mie mi-a soptit o vrabiuta ca avea chiar locul rezervat la VIP-uri dar, fript cu diverse ciorbe pana acum, Bibi a preferat galeria, ca nici nu venise deloc imbracat ”la scrobeala”.
          Cat despre ”orasul e praf”, asta depinde si de unde il privesti, ca daca stai cu nasu-n praf, normal ca nu vezi stelele. Basca faptul ca si praful existent a avut grija Ghita sa-l lase in urma, ca doar ceva trebuia sa ramana si in urma lui. Praful plus… gasca praf. Iar acum, ca Bibi incearca sa incalece pe matura ca sa mature praful (tot!), mi se normal ca partidul sa-l vada mai degraba ca pe o vrajitoare. Si sa porneasca la vanatoare de vrajitoare prin partid si in afara lui. Or fi invatat si ei de la Bibi ca la vanat mic e mai de folos sa tragi cu alice… ceva tot nimeresti.

          0 voturi
          +1
          -1
          • E evident că îl simpatizați pe simpaticul Bibi…
            Problema e ca treaba cu biletul VIP, confirma posibilitatea apelului SRI…
            În ceea ce privește mătura, de fapt mașina pe care încalecă simpaticul, cred că vă bazați mai mult pe fantezie simpatetică: din toate gesturile sale emană incompetență și neseriozitate…

            0 voturi
            +1
            -1
            • Greierele lui Pinnochio

              Apai, daca a-l simpatiza pe Bibi e un pacat, cand toata oferta aradeana la gramada e… praf (ca sa va parafrazez oarecum), iaca, imi asum pacatul asta, ca doar n-o sa fiu atat de batut in cap incat sa simpatizez vreun exemplar din tabara cealalta (Doamne-apara!). Pacat ca apelati prea mult la clisee; poate de aceea nu va iese filmul ;)
              Cat priveste incompetenta si neseriozitatea, aici ar fi cateva lucruri de spus:
              – din cate stiu eu, competenta cuiva e evaluata de cineva care ori are o competenta superioara (ceea ce nu e cazul la dvs), ori are macar o experienta mai mare in domeniul evaluat (ceea ce iarasi nu este cazul dvs)
              – la capitolul seriozitate/neseriozitate… prefer ”neseriozitatea” lui (eh, cum am uitat sa fim simpli si naturali din cauza ca ne prefacem tot timpul!) decat ”seriozitatea” penibil de artificiala si teatrala a lui Ghita, a palariei lui Lazar, a Isusilor Geaninei, a catelandrului Sergiu si chiar si a … ”neutrului” gazetar Lajos.

              +1 voturi
              +1
              -1
            • Vă place, nu vă place, ”Lajos” e neutru de peste 30 de ani, de când e gazetar. Mai precis gazetar, nu neutru, ceea ce înseamnă că pornește din fapte și date. În această calitate are căderea, libertatea și chiar obligația profesională să își exprime părerea despre o persoană publică, fiind mult mai informat și experimentat decât cititorii săi.
              Așa că în loc să umblați cu împunsături de parcă ați fi chiar Bibi în persoană – vedeți teoria cu răspărul din text – mai bine ați accepta că jurnalistul are acest drept, iar Dumneavoastră, ca și comentator, trebuie să veniți cu argumente, nu cu insinuări. Nu de alta, dar altfel vorbiți doar ca să vă aflați în treabă. Cam precum simpatizatul DVS.

              +2 voturi
              +1
              -1
    2. Greierele lui Pinnochio

      Interesante observatii! Prima, cea mai tare, e aceea cu „parca ati fi chiar Bibi in persoana”. Incepe sa-mi para rau că n-am scris ”Cine se proclama ca judecator al Adevarului si Cunoasterii este un naufragiat de care rad zeii”, ca m-ati fi banuit a fi Einstein :) O afirmatie valabila si pentru teoria dvs. cum ca un gazetar este mult mai informat si experimentat decat cititorii. Bun, nu sunt zeu, dar pot sa rad cu pofta. Si, nu va suparati, de ce ar trebui comentatorii sa vina cu argumente in vreme ce gazetarul are dreptul sa vina fara, si doar cu afirmatii – cu aer de adevar absolut? De ce ati avea dreptul sa statuati (sic!) ca un comentator nu poate fi mai informat si mai experimentat? Si daca va inselati?
      In sfarsit, azi, fiind ziua presei libere, v-as ura ”la multi ani”. O fac doar fiindca sunteti in varsta, ca presa libera a murit de multa vreme. Pe bune!

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Chiar dacă nu ești, scrii de parcă ai putea fi, asta am spus, nu altceva.
        Iar faptul că faci mereu trimitere la vârstă, te descalifică din start, în mod normal nu stau de vorbă la acest nivel, fac o excepție având în vedere trecutul…Și viitorul..
        Iar chestia cu presa liberă dovedește chiar o obtuzitate flagrantă: nu, presa liberă nu moare decât în dictaturi. Acolo unde este omorâtă. Este drept, niciodată nu a fost și nu este în prima linie, alături de cea comercială și de scandal. Fără să mai vorbim de cea de propagandă.
        Presa liberă nu își caută cititorii, ei sunt cei care o identifică și o caută…După ce au ajuns la nivelul la care pot face asta…

        0 voturi
        +1
        -1
        • Si daca as putea fi, ma bucur ca nu sunt!
          Poate ca am un motiv sa fac trimitere la varsta, la asta v-ati gandit? Si nu vad de ce ar fi varsta ceva „tabu” sau descalificant. De unde stiti ca nu sunt, poate, cu multa mai in varsta? Si nu ma simt niciodata jignit sa mi se spuna, ba chiar dimpotriva? Ce sa mai zic daca mi se ureaza la multi ani! ;) La vorba aceea care spune „cine n-are batrani, sa-si cumpere” mai ca as adauga „si cine-i are, sa-i vanda pana mai da cineva ceva pe ei”. Sper sa fi priceput unde bat! ;)
          Cat priveste moartea presei libere, iertare, ea moare nu numai in dictaturi, practic moare si atunci cand e cumparata!
          P.S. Veti fi surprins, chiar am reusit sa identific ”ceva” presa libera. Nu in Arad… :)

          +1 voturi
          +1
          -1

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.