În săptămâna care a trecut – a patimilor și ea pentru neortodocși – nu s-a întâmplat nimic deosebit la Arad.
Mai precis nimic de care să ne amintim. Cu plăcere sau, dimpotrivă, cu sentimentul mai nou generalizat al deșertăciunii. Omul politic nr.1 al Aradului e interesat în politica mare, stă mai mult la Bruxelles sau la București (Antena1), primarul cu poantele sale de care râde doar el, restul chiar nu prea contează din moment ce, într-un fel sau altul, toți se raportează la cei doi amintiți mai sus.
Abordăm așadar – asta e, cum ne asigură fanii, doar UTA contează – singura realitate arădeană unde lucrurile se întâmplă, este activitate, chiar dacă nu în toate cazurile pe placul nostru.

Vorbim, desigur, de zvonul care a prins aripi la meciul de la Sfântu Gheorghe, privind posibile schimbări importante la clubul care încă trăiește din amintirea baronului, de UTA vorbim, normal. Rezultatele mai slabe din ultima vreme au dus la schimbarea antrenorului, dar, după un prim impact pozitiv, nici cu cel nou nu e cu mult mai bine.
Adunate toate sâmbăta la Sf. Gheorghe, acolo unde UTA a capotat în minutele de prelungire, dar mult mai important: în tribuna stadionului cu cel mai bun gazon din țară au fost văzuți împreună trei oameni, dintre care doi, Gyuszi Balint și Ilie Dumitrescu, foarte bine cunoscuți iubitorilor de fotbal. Cel de al treilea, cel care stătea între cei doi, Simion Apreutese, patronul de la International Alexander Holding, mai puțin cunoscut fanilor, dar cu atât mai cunoscut celor care se învârt în afaceri.

Pentru cei mai informați zvonurile au devenit realitate, până și presa centrală a sărit în sus, fără să mai vorbim de cea din Arad care a preluat ideea din zbor: UTA se va vinde unui grup de investitori în frunte cu arădeanul Apreutese, un autentic fan al Bătrânei Doamne, dar și un om de afaceri cu referințe dintre cele mai bune.
Bucurie mare printre fani, chiar dacă unii mai strâmbă din gură, de parcă prin asta s-ar rezolva toate problemele din jurul clubului.
Noi, mult mai informați decât ei – în fond am fost primii care am relatat situația – zicem că da, sunt discuții între conducerea UTA-ei și Simion Apreutese, dar deocamdată doar la nivelul tatonărilor. Intenția este clară și confirmată, însă deocamdată doar la nivelul primelor contacte, greul – adică discuțiile pe concret, negocierile la sânge – abia acum urmează, iar finalul deocamdată este imprevizibil, undeva la jumi-juma, ca să folosim un termen ancestral care indică întregul înjumătățit.

Revenind la portretul de grup din stadionul lui Sepsi, nu mai e nicio supriză că Gyuszi Balint, sesizând momentul prielnic, vrea înapoi la UTA, iar Ilie Dumitrescu, bun prieten cu el, este un fan vechi al echipei noastre. Dar prezența lor acolo nu înseamnă deocamdată mare lucru, în fond toate depind de cel care a resuscitat UTA baronului, un arădean care vorbește puțin, se ferește să vină în față, dar, din câte am observat, nimic nu se întâmplă la club fără știința lui. Vorbim desigur de „Șoani”, de Alexandru Mészár ca să fie clar.
Iar cu Mészár nu este așa o joacă de copii să negociezi, nu este de azi de ieri în afacere, a demonstrat că se pricepe la mai multe, nu numai la fotbal, în fond – ca să nu ne ascundem după degete – fotbalul mai nou este o afacere. Una chiar sensibilă, fiindcă aici, la noi, nu e vorba de câștig mult și ușor, ci de ceva care duce spre sferele mai înalte ale dorinței de mai bine, ale satisfacerii unor cereri greu de cuantificat, dar cu atât mai importante: dorința oamenilor de a crede că dincolo de bani mai există și altceva, ceva ce sportul și cu atât mai mult fotbalul exprimă cel mai bine: întrecere pe bune, competiție pe bază de valoare, spirit comunitar și fair-play.

Un lider care crede că în România zilelor noastre fotbalul este doar afacere este sortit în mod necesar eșecului – sunt exemple cu duiumul de la Becali la Tészári -, e nevoie de altceva, înainte de toate de pricepere, atât la fotbal, cât și la afaceri, iar peste toate astea e nevoie de un idealism, o anumită naivitate soră cu fanatismul.
Revenim de unde am pornit, asta este, ne place ori nu: UTA a fost, este și ar trebui să rămână în continuare imaginea Aradului. Cu atât mai mult cu cât altceva deocamdată nu prea avem. Merg nițel mai departe. Dacă arădenii s-ar manifesta în toate domeniile – întreprinderi, cultură, educație – cum se manifestă fanii UTA-ei, o galerie emblematică a fotbalului românesc actual, lucrurile în oraș s-ar putea îmbunătăți rapid și ireversibil.
Numai că aici are un cuvânt de spus și politica locală, mai ales cei care – pe bune ori din întâmplare – răspund de administrarea orașului. De politicieni vorbim, desigur, de cei de care am pomenit la început, de cei care ar avea încă multe de plătit celor care i-au adus acolo unde sunt.
Încă nu e târziu, în fond suntem în plină Săptămână a Patimilor, dar înaintea celei Luminate…