Încetinitorul de particule – Mihai Fifor între Ghiță Falcă și fălcile puturoase ale intereselor de partid

    de E. Nola | 1 noiembrie 2021, 8:27 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    3

    Oricum am lua-o, Mihai Fifor e într-o situație mai mult decât delicată.
    E vorba de propunerea ca Ilie Cheșa să fie cel de al doilea viceprimar al Aradului.
    Nu e un secret, Gheorghe Falcă a controlat aproape total PSD-ul arădean până la venirea lui Fifor. Căprar era la mâna lui și toți ceilalți își frigeau slăninuța la foculețul întreținut prin bunăvoința tartorelui. Cel care, în fond, era tot unul de al lor, e drept, mai dat naibii și lipsit de orice urmă de scrupule, dar tot de la PD venind, adică din marea familie a celor care au ieșit de sub pelerina lui Ion Iliescu.
    Ajuns la Arad, oarecum în surghiun, Fifor trebuia să demonstreze că nu degeaba a fost ministru de mai multe ori, chiar prim-ministru pentru câteva clipe. Iar asta o putea face doar prin contracararea influenței copleșitoare a lui Ghiță Falcă, crearea unei filiale pesediste capabile să facă față machiavelismulului fălchist.


    La prima vedere și cel puțin în vorbe părea că lucrurile merg bine, Căprar și compania a fost înlăturată, ieșirile în public, inclusiv în presă, ale lui Mihai Fifor debordau de încredere și forță, creând iluzia că dacă va putea scăpa de umbra Vioricăi, politicianul din Craiova ar putea pune probleme serioase stabilimentului eternizat al lui Falcă.
    Chiar dacă la alegerile de anul trecut rezultatele nu au venit, PSD-ul trecând pe locul trei după PNL și USR, rămânea o urmă de optimism pentru viitor. Dacă se merge pe linia începută…
    Asta până ieri, alaltăieri.
    Atunci când, cunoscut pentru relația sa cel puțin neclarificată cu Gheorghe Falcă, Ilie Cheșa a votat cum trebuie în CLM, ajutând PNL-ul să-și pună oamenii în consiliile de administrație de la CET și Recons. Da, a fost trădare, așa cum au strigat pesediștii, imediat după ce au aflat de votul lui Cheșa. Trădare de care n-au știut, ca să facem un ocol pe la Caragiale, poate asta a fost problema cea mare.
    Cheșa a fost suspendat din partid, chiar dacă se zvonea de pe atunci că a făcut-o pentru că i s-a promis de către Falcă – da, de el, că doară nu de Bibarț – cel de al doilea post de viceprimar. Se putea merge chiar mai departe – excludere! -, dar procesul a fost oprit, iar filiala din Arad, respectiv Mihai Fifor, au fost atenționați de la centru că treaba e pe bune și să nu se bage acolo unde nu pricep și nu le fierbe oala.
    A venit imediat schimbarea la față a PSD Arad și înainte de toate a lui Mihai Fifor.
    Aruncând vina pe presa care colportează tot felul de trădări, șeful arădean al PSD a făcut cât se poate de clar că da, Cheșa va fi susținut de consilierii PSD dacă va fi propus viceprimar de către PNL.
    Nu înțelegeți?


    Nu e foarte greu! Politica românească nu se bazează pe principii și înțelegeri, ci exclusiv pe interese. E o meteahnă veche și care înflorește plenar mai nou. Politicianismul românesc e tot acela zugrăvit de pomenitul Caragiale, locul predilect al personajelor aproximative care își schimbă convingerile cum alții își schimbă șosetele în funcție de interesul cel mai apropiat. Când spunem interes, ne gândim înainte de toate la bani, simbolul absolut al interesului transformat în puterea celui care împarte banii. Pentru asta e important să ai oameni la întreprinderile subordonate și peste tot unde poate fi rost de bani. Într-o țară a celor nevoiași puterea se exprimă cel mai bine în bani.
    Văzut de aici jocul penibil al PSD Arad devine ceva banal. Chiar dacă primarii din județ ai partidului o țin sus și tare cu Cheșa trădătorul. Treburile se rezolvă sus, nu la nivelul lor, iar Tipătescu sau Trahanache – Domnul Fifor poate alege între aceste două personaje caragialiene – trage sforile, transformând în practică ordinele și dorințele venite de acolo.
    Prin urmare revolta inițială în fața jocului – de altfel cunoscut – al lui Cheșa s-a transformat la Mihai Fifor în bătuta pe loc a șefului prins pe picior greșit și care încearcă să drege busuiocul. Nițel penibil, orice am zice, dar poate considerat de cel în cauză normal de necesar pentru un viitor luminos.


    Ilie Cheșa va fi votat de consilierii PSD și PNL, monstruoasa coaliție atât de urâtă când e vorba de alții va funcționa în Aradul lui Falcă, iar UDMR, PMP și USR își vor linge din nou buzele, încercând să iasă din această nouă capcană cât de cât onorabil.
    În zilele trecute, pregătind acest comentariu, am stat de vorbă cu mai mulți politicieni locali implicați în această urâtă afacere. Cei mai mulți s-au arătat ei înșiși oripilați de nivelul la care a ajuns politica în general în România și în mod particular în Arad. Nimic nu mai contează decât interesul strict personal și de grup, spuneau cei mai mulți. Și egoul supradimensionat bolnav al unor oameni care au dus politica la un nivel de-a dreptul pestilențial… Am aflat lucruri pe care le bănuiam, dar încercam să mă liniștesc, repetând că sunt doar în imaginația mea bolnavă de atâtea bănuieli și supoziții…
    Din păcate, nu! Este cum îmi imaginez sau și mai rău. Și din păcate nu e vorba doar de un partid sau altul, doar de niște excepții printre politicieni. Nu, practica este generală, oricât ar încerca ei să o ascundă după fraze sforăitoare. Cel corect și responsabil este considerat de majoritatea determinantă un fraier, un idealist fără simțul realității. În lumea șmecherilor fără scrupule cel bine intenționat și onest trece drept prost.
    Am ajuns la capăt de drum…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Unii l-am mai banuit pe Fifor de coloana vertebrala in relația cu opoziția față de dictatura PNL Arad dar la fel cum a semnat sau nu a semnat acea hartie impotriva lui Dragnea acum s-a dovedit ca si Fifor se indoaie in functie de interese un asemenea om nu merită sa ajungă ajungă primar nu pt ca cei dinainte ar fi fost mai buni ci pt faptul ca a pretins ca e un intelectual cu repere morale.

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.