Ideea este ca de sărbătorile creștinești să ne umplem cu toții cu gânduri și sentimente bune și înalte, exersând oarecum sfințenia la nivelul nostru de păcătoși iremediabili.

Sau să ne facem măcar!

După ce un an întreg – mă rog, de Paști am mai luat un break – ne-am exersat instinctul de supraviețuire, am luptat pe toate planurile cu toți și cu toate, acum dintr-o dată, ca la comandă, pacea să se aștearnă în și între noi, să ne minunăm copilărește ce bine e când nu urâști, nu invidiezi sau nu încerci să te răzbuni.

Și nu faci nici bancuri proaste, neavenite și lipsite de cumințenia pământului, știut fiind că nu e ușor pentru unul dintr-un neam de glumeți să-și înfrâneze simțul umorului tocmai între două beri sau imediat după cina de Ajun.

Gândindu-ne pios la toate astea, nu ne putem opune întrebării care se naște astfel în noi: oare de ce nu ne comportăm tot anul așa cum ne facem sau încercăm de sărbătorile noastre pe care cu emfază le considerăm înainte de toate creștine?

Mai ales că, după cum ne învață scriptura, Măntuitorul n-a fost lipsit de simțul umorului, poanta de la Nunta din Cana, știți, aia cu apa transformată în vin, fiind una pentru care stand-upiștii din zilele noastre și-ar vinde și sufletul diavolului.

Nici aia cu moneda n-a fost rea, aia cu dați regelui ce i se cuvine, o varianta mai seacă la morții cu morții, viii cu viii, ca să nu mai vorbim de curățenia pe care a făcut-o fiul lui Josif și al Mariei printre negustorii și agenții de schimb valutar din templul din Ierusalim.

Tocmai de aceea, credem noi, s-ar distra de minune aflând de pățania de la Arad, nu cel aproape de Ierusalim, nici cel din Persia, ci acela de pe malurile întortocheate în formă de Omega – având în vedere că Alfa este un cartier în care orătăniile trăiesc în bună pace și înțelegere cu oamenii -, dispariția sa, mai precis a păpușii care îl reprezenta în parcul de după Primărie, din iesla instalației de Betleem.

Și ce s-ar mai distra văzând ce a devenit momentul modestei sale Nașteri la Arad și aiurea.

Târguri de Crăciun în toată lumea în care oamenii mișună fără să bage de seamă ca sunt întru-totul contra spiritului hristic, aruncându-se bezmetici în comercialismul importat, în consumismul care n-are cum să te ducă la implinire pentru că orice și oricâte ai cumpăra și aduna rămâne întotdeauna ceva care îți va lipsi, ceva care să te facă să te simți inferior celuia sau celora care o au.

Revenind la instalația din Parcul Eminescu, vandalizat într-o noapte „datorită condițiilor meteo de noapte”, cum a declarat un purtător de vorbe de la Primărie, ne miră atitudinea, am zice în ton cu tema, cam fariseică a liderilor urbei care au decis, nu-i așa, ca după ani buni, și după ce au distrus complet parcul valoros din fața Primăriei, să mute târgul în problematicul parc Eminescu, parc al pensionarilor care joacă acolo de când îi lumea vara întreagă șah si table, ca să nu mai vorbim de mult prea vulgarele partide de șeptic american.

Desigur, întelegem raționamentul, totalmente împotriva spiritului Crăciunului de altfel, întâiul om al urbei punându-si pecetea gândirii sale neprețuite și aici, de o vreme organizând în parcul respectiv tot felul de activități comerciale, târguri și tot felul de alte happeninguri populare tocmai în ideea de a obișnui lumea cu ideea banalității locului pentru viitorul în care se va trece la transformarea parcului în nod rutier si parcare subterană.

În această situație vandalizarea tabloului vivant care reprezintă nașterea Mântuitorului, o banalizare comercială a imaginii impuse de mari maeștri ai picturii, importată și asta bineînțeles împreună cu supermarketurile, pare un semn divin, un fel de atenționare pentru cei care nu au urmă de pioșenie și smerenie în ei.

Fără să mergem, totuși atât de departe, lipiți oarecum pământului, observăm doar originalitatea tabloului de Betleem creat în parcul Eminescu, Maria rugându-se parcă oilor vandalizate, în timp ce  Iisus zăcea până când n-a fost dus la reparat undeva în spate, uitat de toți, inclusiv de cei trei Crai de la Răsărit veniți să-i salute sosirea pe această lume.

Iar dacă vă întrebați ce-i cu această chițibușărie acum de Crăciun, de ce mă leg de amănunte dintr-astea nesemnificative și deloc înălțătoare, vă spun că tocmai pentru a vă arăta încă odată fariseismul și modul absolut ingrat în care liderii noștri locali gândesc să arunce cu praf în ochii prostimii, adică în ochii noștri, ai tuturor.

Da, Diavolul se ascunde în amănunte!

Un tablou cu nașterea de la Betleem anapoda, figurine care se sparg la primul vânt sau poate vandalizate cu bună stiință sau din neatenție, contează mai puțin, ceea ce însă contează și este de neiertat se referă la ipocrizia cu care sunt abordate până și aceste chestiuni cu care foarte puțini dintre noi își permit să glumească.

Până la urmă Crăciunul trece, va trece și anul, va veni noul an, vor veni din nou la rând toate sărbătorile, dar noi vom rămâne cu falsul, cu neseriozitatea și lipsa de responsabilitate vinovată a celor care ar trebui să servească comunitatea, nu s-o paraziteze.

Și astfel și a noastră, din moment ce acceptăm să fim înșelați și mințiți la nesfârșit.