Motto: Reintroducerea moralei în viața noastră publică reprezintă fundamentul activității mele – Emmanuel Macron

Un fost coleg, simpatic foc, adept al traiului bun și fără griji, trimite zilnic mesaje către țară și diasporă în care sintetizează scurt trăirile sale simple dar cu atât mai autentice.

Ultimele sale mesaje constatau frigul care nu ne mai lasă chiar dacă, de la 1 Mai, caloriferele conectate la CET nu mai dau căldură nici dacă îngheață cactusul din sala de ședințe a Consiliului de Administrație înțesat din cele mai vechi timpuri cu privilegiați ai regimul care conduce orașul din timpuri de pe acum istorice.

Noroc că acest Consiliu, la fel ca și AGA – care nu este un grad militar turcesc , ci Adunarea Generală a Acționarilor – face ședințe rare și scurte, pericolul ca vreunul dintre oamenii lui Ghiță să răcească în exercițiul funcțiunii fiind foarte mic, insignifiant chiar.

Nu vrem răul nimănui, cu atât mai putin al Domnului Mircea Dorel Țîșcă, într-un fel fost coleg de breaslă cu noi, chiar dacă, în afară de semnătura de pe darea de seamă trimestrială și anuală către patronat, n-a mai pus o semnătură pe vreun articol de presă de cel puțin un sfert de secol.

Domnul Țîșcă, ziarist la Flacăra Roșie și la Adevărul, a devenit directorul “organului”, indiferent cum s-a mai numit acesta odată cu preluarea de către firma austriacă – după unii mai verzi, austro-ungară  -, navigând măiastru până nu de mult între nenumăratele interese – ale patronilor, ale administrației și ale sale proprii -, până când, iată, i-a venit și lui rândul la pensionare.

Ne este destul de greu să înțelegem cum de a ajuns Domnia Sa, acum, după o viață pusă în slujba jurnalismului angajat, specialist în termocentrale, gândul ne duce spre zone obscure și nesigure, nici nu vrem să gândim mai departe, nu vrem să acceptăm ideea că distrugerea jurnalismului neangajat în Arad i se datorează nițel și lui, în fond comenzile de publicitate venind dinspre Primărie și acoliți reprezintă o sursă de venituri sigură pentru un ziar care alege să ocolească realitatea.

De altfel, nevoia e Domn mare, iar jurnalismul răspicat nu prea aduce bani, cei care au visat că vor ajunge jurnaliști adevărați în acest oraș uitat de Dumnezeu și lume, au ales calea Domnului Țîșcă, opinând că nu e grav dacă taci și ceri prețul pentru tăcere.

Nu vorbim aici de Domnul Ghilea, în cazul său n-a fost niciodată vorba de jurnalism, ci de marketing și publicitate, un domeniu înrudit mai nou, cel putin după programul facultăților de jurnalism din toată țara făcute pe modelul învățat de Domnul Țîșcă din fragedă pruncie.

Nu, vorbim de jurnaliști adevărați, ajunși în pragul disperării, simțind că li se termină aerul din jur și optând în cele din urmă pentru un loc călduț în echipa de zgomote a puterii locale patronate de eternul și fascinantul Ghiță Falcă.

Ne-am permis să scăpăm câteva vorbe despre starea jurnalismului local având în vedere penuria de evenimente din săptămâna trecută, noile numiri în AGA și Consilii de Administrație de la diferitele întreprinderi, aflate încă în sclavagism față de puterea care administrează orașul, nefiind evenimente, ci banalități cu care omul obișnuit este mai mult decât obișnuit.

Cu toate acestea, ne mirăm în continuare, cum se poate ca un om să creadă și să trăiască cu convingerea că el poate fi plătit pentru o muncă la care nu se pricepe și pe care, în consecință, nici nu o face, ce poate fi în mintea și în sufletul unui om care se simte perfect normal atunci când crede că apartenența sa la un grup – asta ca să nu spunem încă gașcă – îi dă dreptul să fie plătit din banul public.

Nu înțelegem cum de nu realizează că, în Europa,  aceasta nu este atitudine de om politic sau om public, este de fapt modul de viață al celor care stau pe dinafara legii, mai neaoș spus al gangsterilor sau ca să venim mai pe limba arădeanului simplu: al mafioților.

Din păcate, constatăm cu tristețe – în fond face și asta parte din meserie: să-ți dai seama mai bine ca alții de opinia publică, de starea nației și a societății în care trăiești – că nici opinia publică nu realizează încă această capcană diabolică.

Crede oarecum, vrăjită de visul îmburghezirii cu orice preț, că oricine ar fi ar face la fel, că nu se poate altfel, furtul, hoția, escrocheria și minciuna fiind moșteniri genetice, dar cel putin tradiții seculare la care nu se poate renunța așa cu una cu două.

Și nu crede sau nu vrea să creadă în adevărul simplu că omul public, politician sau administrator de întreprindere publică, care fură chiar fură de la tine, de la cel care te lupți pentru orice ban câștigat ca să poți plăti toate taxele și impozitele din care fură cei pe care îi alegi din patru în patru ani.

Și pentru că în orașul nostru care arată ca după un război proaspăt încheiat nu s-a întâmplat mare lucru în săptămâna care a trecut, am lăsat la urmă, nițel mai neobișnuit, alegerile prezidențiale din Franța.

Iar asta nu pentru politicienii noștri de doi lei, ci celor care nu mai cred, celor care sunt convinși că suntem condamnați să fim jefuiți pentru vecie de cei care se dau reprezentanții noștri: ieri, în Franța, a devenit președinte un tânăr Domn de numai 39 de ani numit Emmanuel Macron, cel mai tânăr președinte din istoria Franței, zdrobind-o pe Marine Le Pen cu un scor de peste 60 la sută.

Macron a intrat în politică de câțiva ani doar, și-a format un partid, numit En Marche!, în ultimul an, indicând clar că merge împotriva clasei politice în ansamblul ei.

Prezența la vot a fost masivă, marii politicieni ai Franței au ales să stea de-o parte, candidatul dreptei, considerat nu cu mult înainte ca fiind favorit, neajungând în turul doi.

Fillon, așa se numește, a fost trimis acasă de cetățenii francezi în primul tur pentru că s-a descoperit nu de mult că și-a pus rudele în funcții inventate și i-a plătit din bani publici cam așa cum de regulă fac ai noștri și al nostru Ghiță din Arad numindu-i pe cei care le cântă osanale și-i ajută să-și bată joc de noi prin AGA-uri și Consilii de Administrație.

Ei, bine, francezii, chiar dacă-s considerați mai neserioși așa, se prind întotdeauna înaintea celorlalți, că nu degeaba au inventat ei Marea Revoluție Franceză!