Șocul a fost imaginea postată de întâiul om al urbei din Bruxelles.
N-ar fi nimic deosebit dacă ar fi făcut-o un copil, tânăr sau tânără, eventual o doamnă care crede că pe FB arată mai bine ca în realitate. Facebooku e plin de tot felul de chestii dintr-astea: te poți transforma în erou de desene animate cât ai zice Donald, poți vedea ce ai fost într-o viață anterioară și ce vei fi într-una viitoare. În fond te poți juca la infinit, aceste așa zise aplicații au fost inventate pentru cei mulți și cei care oricum nu se prind… Sau se prind greu…
Dar să te trezească zâmbetul de carton al primului om – zis și Ghiță, cel care oricum se laudă cât îi ziua de lungă cu lucruri despre care n-are habar, fără să mai vorbim de cele pe care le-a promis, dar nu le-a făcut și nu le va face în veci, amin – este prea de tot. Ca într-un coșmar din care nu reușești nicicum să te trezești…

Iar mirarea cea mare este că și ceilalți se iau după el, chiar dacă nu cu aplombul care îl caracterizează pe omul nostru din Bruxelles, via Aradul Nou, via Brad. Cel mai prolific în acest exhibiționism găunos și infantil este, chiar nițel ciudat, cel care l-a înlocuit – după care l-a urmat – în fotoliul de primar al Aradului. Bibi nu a ajuns încă la măiestria să folosească și aplicații de pe FB, dar selfiul este la el acasă în mâna lui, indiferent dacă e la birou, la munte sau la o clisă cu ceapă.
Cel mai reținut este șeful de la Consiliu, Iustin Cionca mulțumindu-se cu fotografii în care nu face nimic, dar se presupune că lucrează. Ceilalți, mai în umbră, apar din când în când, în fond asta este regula, în ordinea funcției și a relației cu cel din Brad și numai după ce acesta dă din cap. Desigur, situația lui Bibi este nițel mai aparte, el având și alți susținători, chiar dacă asta îl neliniștește profund pe cel din Bruxelles.
Nu e ușor să intri în spectacol, vicele cel nou, pe deasupra și pesedist, a încercat câte ceva, dar a lăsat-o repede moale, așteptând să vină și timpul său.

Domnul Ilie Cheșa chiar a intrat în trombă, așezându-și copilul în fotoliul său de viceprimar, nerealizând că asta este privilegiul șefului. Având în vedere și faptul că deși Bibi se tot fotografiază cu tot felul de copii, aceștia, din fericire, nu sunt ai lui.
Vă întrebați acum, poate, și ce-i cu asta? Trăim în lumea internetului, viața noastră, având în vedere și pandemia, s-a mutat pe Facebook, telefonul mobil înlocuind stiloul, furculița și cuțitul.
Asta cam așa este, însă să nu uităm că toate astea nu înseamnă că albul a devenit negru și viceversa. Faptele și valorile rămân, nu pot fi înlocuite cu imaginea lor, chiar dacă, cei care sunt azi în frunte, trecuți prin școli ca musca prin lapte, au tendința să creadă că odată cu digitalizarea vieții, cu mutarea în online, în virtual, s-au virtualizat și valorile. Că obrăznicia dă bine, că poanta vulgară e mișto și că dacă îi imiți pe cei care te-au ales, succesul și popularitatea sunt garantate.

Am o veste proastă pentru cei care cred asta.
Like-urile de pe FB sunt ca vorbele aruncate de-a valma într-o discuție fără miză, dar cu atât mai interesată. Și țin doar atâta cât ești șef. După aia, dacă n-ai lăsat nimic după tine, dispar de parcă n-ar fi fost niciodată.
Asta este psihologia lingușelii interesate.
Așadar să vedem ce rămâne după aceste personaje care se exhibă pe FB crezându-se vedete. În loc să se creadă exact ceea ce ar trebui să fie: niște funcționari publici, puși în fotoliile acelea ca să servească interesul comunității care i-a pus acolo.
Să vedem ce rămâne după ei.
Ilustrez situația doar cu două fotografii, este drept ultracentrale. Este vorba de centrul Aradului, cel mai mare și cel mai dezvoltat oraș al Transilvaniei unite în 1918 cu România.
Imaginea Teatrului Vechi, tocmai vândut unei fundații din Ungaria și imaginea fostului cinematograf Studio, inițial Apollo, una dintre primele săli de cinema din zonă, adică Ungaria și România actuală.

Am putea arăta mult mai multe fotografii care ilustrează decăderea jalnică a fostei metropole – băieții Domnului Bibarț tocmai au făcut ceva îmbunătățiri pe o stradă vecină cu mine, transformând covorul asfaltic, onorabil până atunci, în teren de golf – dar rămânem la astea două, adevărate simboluri ale delăsării, incompetenței și neseriozității funciare a administrației reprezentate de cei din celelalte fotografii. De cei care cred că un brad ridicat în fața instituției și niște poze sau videouri siropoase și mustind a impostură și veleitarism, pot ameți la infinit populația unui oraș și al unui județ care nu-și mai revine din șocul inițial.
Desigur, nimic nu este etern, lucrurile se schimbă de multe ori fără să ne dăm seama, avantajele evidente ale locului și orașului se vor putea manifesta într-un viitor în care, să presupunem, rămânând optimiști, vor fi administrate nu de paiațe de Facebook, ci de funcționari adevărați, cât de cât pricepuți și responsabili.
Până atunci să nu-i uităm pe cei de astăzi, pe cei care ne-au adus la sapă de lemn în timp ce ne zâmbeau și se hlizeau parșiv și tâmp de pe Facebook.
La Anul și La Mulți Ani!