La primele apariții în presă despre nemaipomenita inițiativă a unui ONG arădean de a renova din donații voluntare o secție de spital, am zis foarte bine.

După o vreme mi-am zis că zarva începe să fie mult prea mare pentru o întreprindere de voluntariat.

Eu asociez în continuare, poate nițel tradițional, dărnicia autentică cu smerenia și modestia, poate tocmai pentru a face diferența dintre zgomotoasele campanii de marketing în care brand-urile sau anumite instituții în pierdere de imagine ne bombardează cu mii de fotografii și filmulețe despre faptul că din banii lor într-un sat african s-a săpat o făntână să nu moară de sete băștinașii.

Cel puțin pentru mine este clar că atunci când dăruiești așteptând ceva în schimb, chiar și laude sau o imagine de om și gest deosebit, nu se mai poate vorbi de dărnicie, de ajutor în sens tradițional, nu spun creștinesc doar să nu ating sensibilitatea exacerbată a unor „creștini” din zilele noastre.

Este vorba în aceste cazuri, prea multe mai nou ca să fie adevărate, de calcul, de o formă de manipulare absolut condamnabilă tocmai pentru că nu se face schimb de mărfuri precum în comerț, ci se pretinde un schimb absolut diabolic între conștiință și obiectul de necesitate pe care îl primesti, vezi Doamne, pe gratis.

În momentul în care am realizat că cea care conduce această campanie, fiind lidera unui ONG numit Cetatea Voluntarilor, este în același timp angajată la o direcție a primăriei arădene care tocmai cu asta ar trebui să se ocupe: cu asistența socială în termeni moderni, am înteles că ceva nu este în regulă.

Statul modern se deosebește de cel de acum o sută de ani tocmai prin dimensiunea sa socială, adică prin faptul că nu-și lasă cetățenii săi aflați la ananghie la mila celor darnici. Bătrânii, copiii, bolnavii sunt ajutați, „asistați” în termeni moderni prin forme bine stabilite, este drept nu de puține ori prea birocratizate, să nu ajungă la mila obștească. Începând cu pensiile și cu ajutoarele sociale, nemaivorbind de faptul că statul investește masiv în sănătate și educație, societatea modernă se deosebește de toate cele anterioare prin această instituționalizare a întrajutorării.

Desigur, ajutorul și dărnicia particulară este în continuare o posibilitate, dar mai ales în situații extreme, acolo unde statul este în dificultate sau nu-și poate îndeplini dintr-un motiv sau altul aceste funcții de ajutor și solidaritate socială.

În situația despre care vorbim nu s-a întâmplat nimic care să împiedice statul, mai precis Consiliul Județean sau Primăria Arad să realizeze o modernizare a unor secții din Spitalul Județean.
De fapt, cea care a creat Cetatea Voluntarilor, fiind salariata DAS (directia de asistentă socială a primăriei arădene), avea la dispoziție cadrul necesar să-și desfășoare activitatea ei benefică în cadrul acestei direcții a primăriei care se ocupă de, cităm: „Realizarea ansamblului de măsuri, programe, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor şi comunităţilor cu probleme speciale aflate în dificultate, care nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii, un mod normal şi decent de viaţă.”

De ce crede angajata unei astfel de direcții că ea poate contribui la îmbunățățirea condițiilor dintr-un spital doar prin crearea unui ONG de voluntariat?

Nu realizează oare faptul că astfel recunoaște că acolo de unde își ia salariul taie frunză la câini, iar cei care stau în spatele ei și acceptă bucuroși inițiativa recunosc și ei, la rândul lor, că nu cred defel în capacitatea statului, în cazul nostru a CLM și CJ, de a asigura conditii optime de tratament medical în spitatele arădene?

Dar să trecem peste această contradicție, să zicem da, CLM și CJ sunt organisme asemănătoare cu cele din țările africane subdezvoltate, corupte și care fură banii care ar trebui să meargă la spitale, azile și alte asemenea instituții ale sistemului de asistență socială.

Ce ar face într-un astfel de caz un salariat din sistem nemulțumit de modul în care decurg lucrurile?

Înainte de toate ar trebui să protesteze, să atragă atenția asupra corupției din sistem, în al doilea pas să părăsească sistemul și să se implice particular în asistența socială.

Cea despre care vorbim acum n-a făcut nimic din toate astea!

Poate am fost nițel complicat, am dorit însă să prezint implicațiile complexe ale scandalului care se profilează în jurul Cetății Voluntarilor, conduse de cea care anul trecut a fost declarată Voluntara Anului și distinsă de medicul Raed Arafat.

Cetatea Voluntarilor, înființată acum câtiva ani, a desfășurat câteva acțiuni mai mult simbolice – o inimă formată din peste 6000 de persoane –, inclusiv de propagandă electorală, până când, acum câteva luni, a început să demareze o acțiune de colectare de fonduri din donații pentru renovarea și modernizarea unei secții de spital de la Spitalul Judetean Arad.

De ce era nevoie de asta?

De ce nu putea CJ sau CLM, prin programele lor, să modernizeze secția?

Nu ni se spunea, dar ne lăsau să presupunem că tocmai datorită lipsei lor de preocupare, a incompetenței, respectiv, nu-i așa, a corupției din acest sistem (încă o dată: inițiatoarea era și  a rămas ea însăși parte a sistemului pe care îl „repara” pe din afară).

În această situație ar mai rămâne o singură circumstanță atenuantă pentru ONG-ul Cetatea Voluntarilor: să facă totul cum scrie la carte, să arate instituțiilor de stat cum se face, să nu cadă în greșeala de a risipi vinovat dărnicia oamenilor.

Chiar din start ONG-ul a încălcat o regulă foarte importantă: banii din donații nu merg la cel care organizează campania, ci la scopul donației, la beneficiar, adică nu la Cetatea Voluntarilor, cum s-a întâmplat în acest caz, ci la Spital, acolo unde era secția care aștepta renovarea.

Așteptând finalizarea investigației la care lucrează Special Arad, acum doar o observație finală tristă, tristă de tot: poți face în multe feluri rău celuilalt, dar atunci când îi înșeli sentimentul de compasiune – cerșești când n-ai nevoie – comiți o adevărată crimă morală.