Încetinitorul de particule: Crăciunul de vară în orașul lui Gheorghe Falcă





După o săptămână petrecută aiurea, am revenit în noaptea de sâmbătă la Arad.
Nu știu de ce, aveam impresia că este noaptea în care vom trece la orarul de iarnă, calculam deja timpul cu ora pe care o voi pierde în câteva minute, cu toate acestea baloanele acelea de decor, nebăgate în seamă până acum, de deasupra bulevardului, m-au suprins total.
Veneam cu mașina, eram cu cineva dintr-o altă țară, l-am întrebat descumpănit: „Am trecut deja la orarul de iarnă?”
„Nu, de ce?”, m-a întrebat acesta distrat, obișnuit în timpul petrecut împreună cu întrebările mele fără sens, cap, coadă și în dorul lelii.
„Aveți voi acolo la Arad așa un fel mai deosebit de a o da în bară”, a concluzionat el la un moment dat în zilele petrecute împreună, dar fiind artist la bază, a trecut relativ repede peste acest amănunt sociologic.
„Pai, nu vezi baloanele alea?”, am insistat eu, apelând la intuiția sa artistică, aratând cu capul spre cerul întunecat de deasupra parbrizului.
„Vai!”, a spus amicul designer, un nume de referință în arta spectacolului din țara vecină. „Sunt de paie sau de plastic?”, a mai întrebat mișcat, probabil, de simțul său de profesionist preocupat de amănunte tehnice
„Nu știu”, i-am răspuns eu surescitat, „dar sunt globurile pentru iluminatul festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă uitate sau lăsate cu voie aici peste vară”. Neprimind răspuns și fiind atent să nu lovesc vreun arădean de-al meu buimac în noaptea târzie de sâmbătă, am completat: „dar încă nici n-am trecut la orarul de iarnă.”
„Mă rog”, s-a decis el să mă ia în serios, „e și asta o problemă, în mod cert, dar problema cea mare este că sunt depășite din toate punctele de vedere. De fapt sunt urâte și foarte provinciale.”
„Eh,” am încercat eu să dreg busuiocul, în fond eram la mine acasă iar el, chiar dacă mare artist, era doar în trecere la mine acasă: „când se aprind mai arată cumva.”
„Știu cum arată,” a conchis el scurt, „dar erau la modă acum douăzeci de ani, atunci se foloseau peste tot, în toate orașele occidentale. Probabil, nu chiar atât de urâte și ieftine, dar erau și alea globuri luminoase de diferite culori. Între timp tehnica a evoluat, sunt forme mult mai rafinate și spectaculoase,” a terminat el scurta expunere de design de iluminat stradal, având în vedere că îi era cam foame.
Bine făcut, un gurmand adevărat, că doară nu e degeaba designer, m-a întrebat scurt: unde mâncăm?
Probabil, dincolo de graniță, i-am răspuns în ciudă, umilit de gândurile sale simple și fără prejudecăți, nemaivorbind de faptul că am realizat pe moment că în orașul lui Ghiță, în care globurile oarbe de sărbători atârnă pe tot parcursul anului, nu vom găsi la ora asta niciun restaurant deschis care să-i ofere artistului gurmand, care tocmai își luase drepturile de autor undeva într-un oraș al României altul decât Aradul, o cină adecvată.
„Mici”, am încercat eu marea cu degetul, știind că artiștii fiind snobi din naștere pot fi miscați în adâncul sufletului lor cu specialități exotice.
„Lasă micii, am mâncat mici de toate felurile de când sunt în țară, hai ceva mai ușor, așa înainte de culcare. Aveți restaurant indian?”
„N-am auzit”, am răspuns eu scurt, „avem ceva chinezării, șaormării, avem și un restaurant unguresc, dar care e închis, probabil, la ora asta”. Mă gândeam că n-am fost decât o dată în restaurantul acela, poate s-a închis între timp de tot.
Căutam febril ceva de care să nu-mi fie rușine în fața unui artist străin înclinat spre exhibiționism, știam însă că nu am nicio șansă, am iesit așadar cu ultima carte, de altfel singura, pe care o mai aveam în mână: știu un restaurant care ține deschis toată noaptea și au cea mai buna ciorbă de burtă din țară.
„Cam târziu pentru ciorba de burtă, dar hai să încercăm”, a admis oarecum elegant cel de lânga mine, de pe scaunul mortului.
Am răsuflat ușurat și marcat iremediabil în același timp.
Mi-era clar că omul meu a realizat situația în care se afla, în care ne aflam împreună și nu a mai forțat nota, să nu mă pună într-o postura și mai neplăcută.
Am ajuns sămbăta noaptea, 21 Octombrie 2017, într-un oraș mare și mic în același timp.
Mare pentru că se întinde pe sute de hectare și are peste o sută de mii de locuitori, mic pentru că n-are nimic care să caracterizeze un mare oraș: restaurante de diferite feluri și specialități, baruri pentru toate gusturile, hoteluri în care săpunul lichid să nu fie în flaconul cu care l-au cumpărat de la furnizor, eventual un club de noapte dichisit cu muzică bună unde poți sorbi un pahar de ceva mai acătării fără să fi deranjat de indivizi galăgioși și cu tatuaje pe tot corpul.
În timp ce parcam în fața restaurantului, designerul a aruncat o privire de specialist la clădirile care înconjurau piața, încercând vizibil să mă îmbune oarecum: „e frumos orașul, pe bune.”
„Hai, nu te mai tot uita la globurile acelea de deasupra! Bulevardul pe care am venit e splendid, clădirile sunt spectaculoase. Uite, până și clădirea aceasta cu restaurantul e faină. Păcat de monumentul acela din mijlocul pieții. E soldatul sovietic?”
M-a enervat, e clar, n-am mai rezistat, am trecut de la întrebările mele aiurea la răspunsurile mele mai mult decât aiurea: „Nu”, i-am spus zâmbind sardonic.
”Nu e al soldatului sovietic, e monumentul tuturor idioților care au venit în acest oraș crezând că îl pot schimba pe gustul lor putred și vulgar.
E monumentul care arată bine doar iluminat de globurile oarbe de Crăciun montate pentru un Crăciun etern.
E monumentul pentru cei care se mută la Arad venind de nicăieri și crezând că au ajuns undeva!”
„Hai, nu te mai supăra atâta, că nu-ți va prii ciorba”, a zâmbit designerul, după care, în timp ce îi deschideam ușa restaurantului, a încheiat:
„Înțeleg. Mi-am adus aminte, ziceai că nici primarul de acum nu e de pe aici…”
Comentariile portalului
Că i s-au așezat multe prostii pe cap domnului CG nu încape nici o îndoială. Dar pentru că omul prea deștept pentru mulți n-a catadicit să ră (...)
Da, la partea aia ma refeream luata toata propozitia nu numai finalul, adica si "Altfel spus, jurnalistul lucrează cu faptele și cu circumstanțele producerii lor, ..." si ma refeream la (...)
Scuze, acum îmi dau seama că DVS nu sunteți în stare să scuipați gălușca otrăvită...Aveți grijă, sănătatea e mai importantă ca (...)