Încetinitorul de particule – Un prefect aproape perfect și alte imperfecțiuni văzute din Cluj
În săptămâna care a trecut nu neapărat perfect am fost mai mult departe de Arad, dar asta, în zilele noastre digitalizate, nu mai înseamnă mare lucru.
Așa că, în timp ce încercam să recunosc Clujul cel din zilele studenției mele în orașul în forfotă care s-a născut din el în ultimele decenii, normal, mă uitam pe ecrane să văd ce se mai întâmplă în Arad. Mai ales că cei cu care interacționam acolo erau chiar interesați după ce aflau că sunt arădean.
Dom’le, îmi zice unul la un moment dat, ce se întâmplă acolo, că eu știu Aradul de dinainte și acum nu-l mai recunosc. Nu mai are industrie, nu mai are comerț, nimic nu mai are, nici măcar fotbal. Ba, fotbal are, încerc eu să mă dau mare în fața clujeanului care pare că le știe pe toate. A umblat în toată Europa, a lucrat și în Spania și în Germania, așa că le știe. Sau, cel puțin, așa crede el. Știe și de moartea lui Mărginean, arădean, fost fotbalist la Cluj. De ce a venit la noi dacă este fotbal la Arad?, îmi pune întrebarea cu care pune punctul pe I, fiind convins că orice răspuns ar fi de prisos.

Nu insist, îl las să creadă ce vrea el, mai bine m-apuc să mai văd ce se mai întâmplă în orașul meu mult iubit. Orășel de fapt, dacă îl compar cu orașul unde mă aflu acum.
Uite că Pașca nu se lasă. Mai nou îl vrea dus pe directorul de la ANIF. Ce-i asta, aaa, agenție de îmbunătățiri funciare! Deci asta era cu irigațiile absente de care vorbește de o vreme prefectul. Știe el ce știe, mai ales că directorul e pesedist, iar PSD-ul Arad, în frunte cu Mihai Fifor nu mai poate de dragul lui Pașca, un fel de Ghiță Falcă la tinerețe de care nu mai încapi la masă. Sau la cutiile de pantofi unde se țin banii.
Din acest punct de vedere acest Mihai Pașca este chiar enervat de obraznic. Auzi la el: nu-i ajunge că îi cere demisia directorului, mai și comentează la mișto așa. Cum că nu crede că omul își va înainta demisia, așa că va cere el la direct la guvern demiterea Domului Pantea. Nu te miri că pe Domul Fifor îl apucă nervii după asemenea manifestări și se pune pe texte de persiflare a prefectului jucăuș. Ba, își pune și subalternii care le mai au cu scrisul pe Facebook să i-o tragă lui Pașca.
Acuma noi de aici din presă și eu, plecat din oraș, nu ne facem iluzii. Politica este politică, iar, pe aici, pe la noi, din cele mai vechi timpuri ține de teatru, nu de viața reală a oamenilor. Vezi la Caragiale. Și cu toate acestea n-am ce face, trebuie să recunosc că Pașca îmi place. Cu toate defectele și limitele sale. Omul are acel ceva de care este nevoie în viață – nu, nu vă gândiți la oaie – și mai are și ironie. Lucru rar în politică, dar nu atât de rar ca autoironia.

Dar primarul acela cu nume șugubăț, ce mai face ?, mă ia un alt clujean de la masa de pe terasa pensiunii unde locuiesc vremelnic. Falcă, parcă, precizează când vede că mă uit întrebător la el. A, mă prind eu, păi e europarlamentar, nu știți? Ba da, îmi zice clujeanul, dar a fost primar vreo douăzeci de ani. Sau nu chiar atât? Aproape, îl liniștesc eu. De fapt putea să fie și mai mult dacă nu se ducea la Bruxelles, completez ca să vadă că îi apreciez cunoștințele sale despre Arad. Dar tot el este șeful, nu?, o ia înainte clujeanul satisfăcut de completările mele. El, da, îl aprob într-o doară, dar nici cu cel de acum nu ni-e rușine.
Nu-i mai spun de Bibi. O fi el informat, dar ca să știi de rondurile lui Bibi trebuie să fi arădean adevărat. Să-l vezi zilnic pe Facebook dându-și importanță așa cum numai el poate. Uite și acum cu numele de străzi. Nu intru în amănunte că tocmai am citit comentariul colegului Valer. În care le-a cam spus ce și cum. Nemaivorbind de faptul că avocatul care se luptă pentru interzicerea denumirii străzilor după fasciști și legionari este un tip simpatic și cu idei.
Ș-apoi treaba asta cu denumirea străzilor e veche și prezintă umflături din cele mai vechi timpuri. Am mai pomenit pe aici, din câte îmi aduc aminte, de treaba asta. De politizarea denumirii străzilor. Pe vremuri oamenii dădea străzilor nume firești, chiar orientative: Lungă, Scurtă, Cimitirului, Bisericii, Școlii, asta ca să le pomenim pe cele mai frecvente și cunoscute. Apoi a venit statul și partidul și a început să pună nume care să scoată în evidență dominația lor. Nu a altora, nu a celor care au fost sau va să vină.
![]()
Așa s-au născut denumiri care nu aveau sau au nicio treabă cu locul respectiv. Și de aia nu există acum străzi denumite după Ceaușescu sau Ion Gheorghe Maurer. Chiar dacă după Păunescu, cântărețul lui Ceaușescu, sunt în destule localități. Cel mai aproape la Gurba, aici în județul nostru. Și la Brad este, parcă.
Așa că încă un pic și în loc de Radu Gyr sau Goga poate veni Ceaușescu și Maurer…
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)