sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Ce se mai aude cu explozia care l-a omorât pe Ioan Crișan?

    de E. Nola | 8 noiembrie 2021, 9:39 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    0

    Am putea răspunde scurt și la obiect: nimic!
    Numai că acest răspuns ne îngroapă instantaneu în atmosfera leneșă și dezafectată a orașului unde ne ducem, în ciuda tuturor sfaturilor medicale, existența noastră fără ieșire.

    S-o luăm, așadar, cu începutul: în 29 mai, adică acum cinci luni și mai bine în parcarea de la Profi din Vlaicu a fost aruncat în aer Merțanul în care se afla Ioan Crișan, om de afaceri cunoscut în Arad, printre altele și pentru că o vreme a fost socrul lui Sergiu Bîlcea, actualmente deputat PNL de Arad. Desigur, întâmplător era deja deputat și pe atunci, în 29 Mai.
    Caz unic în Arad, ajuns spontan senzație națională, în prima instanță organele s-au aruncat înainte, Lucian Bode, ministrul penelist de Interne – oare cine o fi acum? – ne-a asigurat de interesul organelor, mergând chiar la preluarea cazului din mâna poliției arădene.

    2267111IMG20210529WA0005 1060x540

    A fost un prim semnal că bănuielile generale se confirmă, e vorba de o răfuială în lumea interlopă a Aradului, cu tot ce decurge de aici, inclusiv implicarea poliției locale. O primă variantă ar fi fost țigările de contrabandă, dar au apărut și altele, inclusiv interesul unor „cercuri” pentru proprietatea din Iratoșu, având în vedere apa termală de acolo și care ar putea fi exploatată poate mai bine lângă granița cu Ungaria decât o crescătorie de somni africani.

    A mai apărut un element foarte nostim și perfect armonios cu povestirile polițiste la îndemână: o amantă care era pe deasupra și contabila omului de afaceri eliminat atât de spectaculos. S-a aflat și de explozibil, probabil adus din vecini mai puțin europeni, oricum ceva existent doar în proprietatea militarilor, nemaivorbind de comanda de la distanță prin telefon a exploziei care l-a ucis arzându-l de viu pe Ioan Crișan.

    Toate acestea, plus multitudinea de filme polițiste și de acțiune vizionate de bizonul majoritar trăitor pe internet, s-au concretizat într-o așteptare oarecum contra firii cu privire la posibilitatea soluționării rapide a cazului. Desigur, pe partea opusă, ca întotdeauna în țărișoara noastră, se aflau cei „deștepți”, cei care oricând și la orice știu mai bine ca alții cum merge treaba, cei care râdeau superior: vezi, să nu! Hai, Domle, să fim serioși, sunt băgați cu toții, noi, prostimea, nu vom afla niciodată ce s-a întâmplat cu adevărat.

    Din câte se pare, deocamdată se confirmă prezicerile „deștepților”, ai celor care nu își fac iluzii, nu se iau după lozinci și texte propagandistice și cu atât mai puțin după promisiunile reprezentanților organelor statului românesc. La sfârșitul acestei luni se face jumătate de an de la explozia din parcarea Profi și nu știm cu nimic mai mult decât în primele zile de derută de după explozie.

    162528553 1693496447526991 2993814583040370336 n

    Ba, se poate spune că știm de fapt mai puțin din moment ce niciuna din ipotezele vânturate atunci atât pe buzele opiniei publice, cât și a presei care trăiește din pupicul aplicat pe aceste buze, nu se confirmă sau mai exact spus, nu se verifică oficial.
    Se pune de aceea întrebarea cea mai stringentă și nasoală – ca să ne exprimăm în termenii pupicilor de pe site-urile de scandal -, întrebare retorică din cele mai vechi timpuri pe aceste meleaguri: ce interese suspuse, sensibile și spinoase, boicotează aflarea adevărului sau măcar a unei părți din acest adevăr. În fond cazul nu este atât de complicat pe cât pare și pe cât ni se prezintă subliminal. Interesele de afaceri ale lui Ioan Crișan erau cunoscute, inclusiv cele mai puțin curate. Se știe că a început cu transporturi auto – alături chiar de fostul ginere ajuns deputat -, se știe că pământul fostei fabrici de cânepă din Iratoșu este deosebit de valoros pentru un eventual investitor care știe ce vrea, se știe că o crescătorie de somni africani este pe aici, pe la noi, ceva mai degrabă exotic decât rentabil.

    Se știe și de contabila aflată în relații intime – o sursă de informații și cunoștințe cum nu și-ar putea dori ceva mai promițător nici măcar locotenentul Colombo. Și atunci, ce îi oprește pe ai noștri procurori și polițiști să ajungă la niscaiva rezultate, măcar așa de ochii lumii?

    Te pomenești că „deștepții” noștri chiar au dreptate încă o dată și de această dată?

    Sherlock Blog 710x399

    Că nu e nimic de văzut aicea, toate-s vechi și cunoscute, e vorba din nou, a nu se știe a câta oară, de supraviețuirea statului mafiot crescut de la început pe spinarea încovoiată a alegătorului scos la apel. Că sunt băgați cu toții, ca să folosim o formulă a „deștepților”, într-un fel sau altul sau dacă nu sunt băgați chiar în asta, sunt în altele și nu e bine ca o cercetare-anchetă juridică să se termine așa cum trebuie, creând astfel un precedent care ar pune un semn de întrebare asupra siguranței afacerilor necurate din țară.

    E ancestrala mână care o spală pe cealaltă, mizând pe lipsa de atenție și rafinament a alegărorului amețit acum și de tevatura pro și contra în jurul pandemiei de covid?

    Cu alte cuvinte se confirmă ceea ce ne spunea imaginarul Sherlock Holmes, aflat pe aici imediat după acea răfuială explozivă din mai (Încetinitorul de particule special – La un ceai cu Holmes despre eliminarea lui Ioan Crișan și corupția care ne sufocă): problema cea mare este că pe aici nu prea reușim să facem diferența dintre mob (lume interlopă) și restul lumii, fie că e vorba de justiție, poliție sau politică…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.